Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Politic Naţional al PNL se va reuni duminică în şedinţă, de la ora 18,00, întâlnire care se va desfăşura online, anunţă Biroul de presă al PN, potrivit Agerpres.
”Astăzi, începând cu ora 18,00, va avea loc Consiliul Politic Naţional al PNL (în format online)”, se arată în anunţul transmis presei.
Pe 21 martie, Biroul Politic Naţional al PNL a validat candidaţii liberali de pe lista comună PSD-PNL pentru europarlamentare.
Cu această ocazie, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că va fi convocat pentru duminică Consiliul Naţional.
”Am aprobat convocarea în şedinţă de urgenţă a Consiliului Naţional pe 24 martie astfel încât să validăm constituirea alianţei electorale şi să finalizăm procedura de fuziune prin absorbţie cu ALDE”, a precizat atunci Nicolae Ciucă
Când am votat PNL, era un partid viu.