Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Companiile mici și mijlocii din regiunile de Sud-Est și Sud-Muntenia au la dispoziție în perioada februarie-noiembrie 2023, două programe de training cu finanțare europeană, prin care pot dezvolta gratuit competențele digitale ale angajaților.
Programul D4D (Digitalizare pentru Dezvoltare) urmărește creșterea competentelor digitale pentru 301 angajați din cadrul a 32 firme private situate în regiunea Sud-Est (județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Buzău, Vrancea) și este organizat de Asociația Patronală Centrul Regional de Antreprenoriat Urban („CRAU”), Regiunea Sud-Est, în parteneriat cu Asociația Afaceri Comunități Oameni din România/Galați. Cel de-al doilea program, EFORT (Eficienta pentru Folosirea Responsabilă a Tehnologiei), se adresează unui număr de 301 angajați din 32 de companii private din regiunea Sud-Muntenia (județele Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ialomița și Călărași) și este accesat de Asociația Patronală Centrul Regional de Antreprenoriat Urban („CRAU”), Regiunea Sud- Muntenia.
Fiecare dintre cele două programe urmărește îmbunătățirea nivelului de competențe a angajaților, prin intermediul unei serii de cursuri de formare profesională în 4 specializări-cheie din domeniul digital: Operator introducere, validare și prelucrare date, Excel pentru afaceri și analiză date, Specialist Social Media și Programare/creare site-uri web.
Citește integral pe economedia.ro