Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O nouă tehnologie care detectează linkurile periculoase trimise prin WhatsApp, Facebook Messenger, Telegram şi Discord a fost creată de producătorul român de soluţii antivirus Bitdefender.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, Bitdefender Chat Protection alertează imediat utilizatorii dacă sunt primite sau trimise linkuri periculoase prin intermediul celor mai populare aplicaţii de chat din lume. Noile funcţionalităţi ajută la protejarea utilizatorilor împotriva activităţilor specifice criminalilor cibernetici care ţintesc dispozitive mobile.
Chat Protection este inclus în Bitdefender Mobile Security pentru Android prin intermediul tehnologiei Bitdefender Scam Alert, folosită de către utilizatori pentru monitorizarea, detectarea şi stoparea atacurilor bazate pe linkuri trimise prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie, notificărilor şi mesajelor text SMS.
„Atunci când sunt detectate linkuri periculoase în timpul sesiunilor de chat, utilizatorul primeşte un avertisment împreună cu informaţii despre riscurile asociate şi o recomandare de acţiune imediată. În cazul în care avertismentele sunt ignorate, tehnologiile integrate de protecţie web împiedică utilizatorul să navigheze către pagina web infectată. Peste două miliarde de persoane folosesc WhatsApp şi peste un miliard folosesc Facebook Messenger la nivel global. În acest context, ameninţările informatice şi escrocheriile livrate prin intermediul aplicaţiilor de mesagerie instant şi al mesajelor text SMS rămân unul dintre principalele riscuri la adresa utilizatorilor de telefoane mobile în 2022. Potrivit datelor interne ale Bitdefender, spamul şi domeniile de internet periculoase reprezintă împreună 85% dintre URL-urile infectate detectate”, se menţionează în comunicat.
Cum funcționează Bitdefender Mobile Security for Android cu Chat Protection :
alertă pentru riscurile financiare şi de pierdere de date – Atunci când utilizatorii primesc un link suspect în aplicaţiile de mesagerie, notificări sau mesaje text, aceştia sunt informaţi pentru a preveni accesarea sau distribuirea mai departe a linkului;
protecţie sporită pentru prieteni şi familie – Dacă un link potenţial periculos este distribuit din greşeală, utilizatorii au opţiunea de a retrage sau şterge mesajul;
detectarea ingineriei sociale avansate – Tentativele de phishing care se mizează pe curiozitate, pe urgenţă şi pe impersonare sunt recunoscute şi semnalate de Bitdefender, oferind utilizatorilor un nivel suplimentar de protecţie.
tehnologie nu gluma, adica iti citesc mesajele (cu permisiunea ta presupun 🙂 ) si cauta in baza de date sa vada daca linkurile sunt compromise sau nu.
In ce fel nu este articolul asta publicitate la Bitdefender? Doar citati din comunicatul lor de presa. Sunteti o trompeta sau ziaristi?
Cum preiau ăștia mesajele whatsapp care sunt criptate?? Sau e vrajeala criptarea?
Am crezut ca ii va alerta cand primesc propaganda ruseasca.
Funcționează această funcție de alertă pentru link-uri periculoase. Evident pentru asta trebuie să aveți varianta premium.