Home » Articole » Comisia Europeană majorează la 120 de milioane de euro sumele alocate sectorului apicol în următorii trei ani

Comisia Europeană majorează la 120 de milioane de euro sumele alocate sectorului apicol în următorii trei ani

Comisia Europeană majorează la 120 de milioane de euro sumele alocate sectorului apicol în următorii trei ani
Sursa foto: Facebook/ Comisia Europeana
Ascultă articolul

Comisia Europeană (CE) a anunţat luni că va furniza în următorii trei ani aproximativ 120 de milioane de euro sectorului apicol din UE, pentru a sprijini rolul său esenţial în agricultură şi mediul înconjurător, se arată într-un comunicat al executivului comunitar, preluat de Agerpres.

Cifra reprezintă o creştere de 12 milioane de euro comparativ cu sprijinul acordat în perioada 2017 – 2019.

- articolul continuă mai jos -

Sprijinul UE, dublat de contribuţiile statelor membre, se va aplica programelor naţionale de apicultură în perioada 1 august 2019 – 31 iulie 2022. Programele sunt destinate îmbunătăţirii condiţiilor din sectorul apicol şi comercializarea produselor, precizează Comisia Europeană.

Printre măsuri se află pregătirea apicultorilor, sprijinirea lor pentru a începe o afacere în acest sector, lupta împotriva paraziţilor care afectează stupii, îmbunătăţirea calităţii mierii.

În 2018, erau peste 600.000 de apicultori în UE, care deţineau peste 17,5 milioane de stupi. UE este al doilea mare producător de miere din lume.

„Apicultura este o parte importantă a sectorului agroalimentar al UE, ajutând la menţinerea locurilor de muncă în zonele rurale. Albinele sunt de asemenea extrem de importante pentru sustenabilitatea agriculturii şi sănătatea ecosistemelor. Prin urmare trebuie salutat faptul că Politica Agricolă Comună (PAC) furnizează, alături de alte fonduri europene şi naţionale, instrumente mai puternice pentru sprijinirea sectorului apicol din UE”, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole