G4Media.ro

Comisarii Gărzii de Mediu vor demara un control la REMAT Glina după…

Foto: Cititor G4Media

Comisarii Gărzii de Mediu vor demara un control la REMAT Glina după lichidarea incendiului

Ministerul Mediului a informat că un amplu control va fi efectuat la REMAT, de comisarii Gărzii de Mediu, în urma incendiului de la Glina.

Au ars elemente auto provenite din dezmembrări şi material lemnos. Comisarii de la Garda Naţională de Mediu se află la faţa locului şi evaluează pagubele de mediu produse de incendiu. După lichidarea acestuia, comisarii vor demara un control la agentul economic”, au transmis reprezentanţii ministerului pe pagina de Facebook a instituţiei.

Aceştia subliniază că Administraţia Naţională de Meteorologie a informat că vântul bate în direcţia nord-est, fără să se îndrepte spre aglomerarea Bucureşti, iar condiţiile meteo sunt favorabile dispersiei.

„Până la această oră, potrivit specialiştilor din Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului – ANPM, datele de calitate a aerului arată că, în cazul aglomerării Bucureşti, nu se înregistrează creşteri ale indicelui NO2 (indicele relevant în cazul incendiilor). Cetăţenii care locuiesc în proximitatea evenimentului trebuie să urmeze indicaţiile autorităţilor responsabile cu protecţia civilă”, menţionează sursa citată.

În jurul orei 17:00, un puternic incendiu a izbucnit la un depozit REMAT aflat pe str. Abatorului din localitatea Glina, judeţul Ilfov. Focul se manifesta pe aproximativ 1.000 mp cu degajări masive de fum, dar fără posibilitatea de extindere.

Potrivit reprezentanţilor GNM, în jurul orei 19:15 incendiul a fost localizat şi se mai desfăşura pe aproximativ 300 mp.

Foto: Cititor G4Media

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. ii anunta din timp ca vine controlul, sa aiba vreme sa stearga urmele