G4Media.ro

Coloniști israelieni au incendiat mașini în Cisiordania ocupată

Captură X

Coloniști israelieni au incendiat mașini în Cisiordania ocupată

Coloniști israelieni au incendiat luni 20 de vehicule într-un atac asupra proprietăților palestiniene în apropiere de Ramallah, în Cisiordania ocupată, au raportat locuitorii, potrivit agenției Reuters.

Aproximativ zece atacatori mascați și înarmați cu cocteiluri molotov au lansat atacul în orașul Al Bireh, care se învecinează cu Ramallah, la ora 3:00 dimineața (01:00 GMT), au adăugat ei.

„Când am coborât să stingem focul, au început să tragă în noi”, a declarat Ihab al-Zaben, unul dintre locuitori.

Pereții clădirii rezidențiale care a fost atacată au fost înnegriți de flăcările provenite de la vehiculele arse aflate în parcarea din apropiere.

Poliția israeliană și serviciul de informații Shin Bet au lansat o anchetă după ce au aflat că mai multe vehicule palestiniene au fost incendiate, potrivit unui purtător de cuvânt al poliției israeliene.

Violențele coloniștilor israelieni împotriva comunității palestiniene din Cisiordania ocupată au fost condamnate de comunitatea internațională, inclusiv de Statele Unite, principalul aliat al Israelului.

Autoritatea Palestiniană, cu sediul la Ramallah, a condamnat „atacul brutal al milițiilor coloniștilor”, iar Ministerul Afacerilor Externe al Autorității Palestiniene a cerut „sancțiuni care vizează sistemul colonial în ansamblul său”.

La rândul său, Hamas, care guvernează Fâșia Gaza, a considerat că acest atac reprezintă o escaladare din partea coloniștilor israelieni care necesită „confruntare”, potrivit unui comunicat de presă.

 


 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu o sa pateasca nimic, ca nu fac de capul lor. Sunt condusi si protejati de extremistii din Guvern

  2. Adica cei care sapa tuneluri sa intre pe acolo in Israel dupa care sa le violeze copiii si sa le omoare pe femei, se plang ca ceilalti le’au dat foc la niste cutii din fier. Buna asta