G4Media.ro

Cod portocaliu de caniculă în 9 judeţe, în următoarele 3 zile /…

Sursa foto: Pixabay

Cod portocaliu de caniculă în 9 judeţe, în următoarele 3 zile / Cod galben în restul ţării / Prognoza pentru București

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare meteo Cod portocaliu de caniculă pentru nouă judeţe din vestul, nordul – vestul şi local în centrul ţării şi o atenţionare Cod galben pentru restul ţării, valabile în zilele de miercuri, joi şi vineri, relatează Agerpres.

Potrivit ANM, pe parcursul celor trei zile, valul de căldură va fi persistent în vestul, nord-vestul şi local în centrul teritoriului, iar temperaturile se vor apropia de valorile maxime extreme ale perioadei. Se vor înregistra frecvent valori de 37 – 38 de grade, iar disconfortul termic va fi accentuat.

Judeţele ce se vor afla sub Cod portocaliu sunt: Timiş, Arad, Bihor, Cluj, Sălaj, Mureş, Bistriţa – Năsăud, Maramureş şi Satu Mare.

În restul ţării, în intervalul menţionat, valul de căldură se va extinde şi se va intensifica în toate regiunile. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 33 şi 37 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat în zonele de câmpie şi de podiş, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Vremea va fi caniculară în Bucureşti, în următoarele trei zile, disconfortul termic ridicat, iar temperaturile maxime vor ajunge până la 36 de grade, conform prognozei speciale pentru Bucureşti, publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie.

„În zilele de miercuri, joi şi vineri (29, 30 iunie şi 1 iulie), vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic ridicat. Indicele temperatură umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Vor fi temperaturi maxime de 34-36 de grade şi minime de 18-21 de grade”, se menţionează în prognoza ANM.

Potrivit sursei citate, probabilitatea pentru manifestări specifice instabilităţii atmosferice va fi mai ridicată în după-amiaza zilei de vineri.

Sursa foto: Pixabay

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...