
Claritatea morală în vremea războiului hibrid
Ce face PSD? Ce face Crin Antonescu? Ce fac BOR și Academia? Pentru orice om cu busola morală intactă, George Simion și AUR reprezintă soluția inacceptabilă. În plin război hibrid al Rusiei, alesul lui Călin Georgescu joacă rolul calului troian. Născut politic printre legionari, apostol al violenței, adversar al Europei unite, provocator anti-maghiar, Simion președinte ar fi capăt de drum pentru România așa cum o știm. Cu atacurile la fundamentele democrației, Simion însuși a suspendat regulile jocului democratic. Tăcerea, ambiguitatea morală sau echilibristica publicistică în fața agresorului sunt azi vinovate.
Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5% din impozit - online, gratuit și simplu.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
George Simion lovește cu berbecele în societatea civilă, presă, instituții și reguli. ”Ce mă fac cu voi? Individual, nu în grup”, a scris acum trei zile, într-o nouă rafală la adresa celor pe care-i vede nu ca adversari politici, ci ca inamici ce trebuie distruși. Tot comportamentul lui Simion ne arată un politician care detestă democrația și tânjește după puterea unor autocrați ca Viktor Orban, Aleksandar Vucic ori Vladimir Putin.
Repet: Simion e cel care a suspendat regulile jocului democratic. Nu mai suntem într-o competiție normală, am revenit la climatul toxic din 1990, la atacul dat de Iliescu, mineri și foști securiști asupra firavei democrații românești. Ca și atunci, nici în 2025 nu există scuză pentru tăcere.
Nu există scuză pentru tăcerea PSD. Partidul lui Ciolacu și Grindeanu, care se băteau în piept cu cărămida europenismului după anularea alegerilor din decembrie 2025, tace vinovat. Îi cer în van să se poziționeze colegii social-democrați europeni. Familia socialistă din Europa e scadalizată că un membru tace vinovat în fața marșului galben al extremei drepte.
O cer vocile lucide din partid – Victor Negrescu, Victoria Stoiciu, primarul Constantin Toma și Alfred Simonis. Dar Ciolacu și gașca lui joacă la două capete, sperând să aibă ușa deschisă la Cotroceni dacă Simion câștigă. Alții din partid joacă pe față cu candidatul AUR, precum șefii organizațiilor de la Dolj, Călărași și Maramureș.
Nu există scuză pentru ”neutralitatea” clamată de Biserica Ortodoxă Română. Biserica nu e neutră decât declamativ. Sute de preoți și călugări fac o campanie deșănțată, pe bani publici, pentru George Simion și ”tabăra iresponsabilă”, cum îi numea Alin Fumurescu pe autointitulații suveraniști.
BOR mai pică un examen civilizațional, ca de atâtea ori în istoria ei plină de complicități cu răul (legionar sau comunist) și abdicări de la misiunea de a-și ghida credincioșii. Poziția BOR e o rușine în comparație cu curajul și determinarea altor biserici – cele ungare, cea evanghelică, cea greco-catolică.
Nu există scuză nici pentru Crin Antonescu. Candidatul coaliției făcuse o figură neașteptat de bună în campanie, cu discurs civilizat și coerent. A fost doar o hologramă pentru adunat voturi. Crin Antonescu cel adevărat e cel pe care îl vedeți în ultima săptămână: vindicativ, ros de frustrarea eșecului, cu agenda ascunsă și incapabil să discearnă binele de rău. Cum a fost toată viața, sfâșiat între valorile liberale pe care le clama și cercul de pokeriști corupți de Monaco pe care îl frecventa.
Nici principalii lui susținători din PNL, Hubert Thuma și Eduard Hellvig, nu par să-și fi găsit busola morală în aceste zile critice. N-au dat nici un semnal public că se poziționează de partea democrației. Dezamăgitor în cazul fostului șef SRI, un politician care și-a făcut un crez din democratizarea serviciului de informații pe care l-a condus.
Nu există scuză nici pentru Academia Română. O instituție bugetofagă, care consumă inutil resurse publice. Deși are ca obiectiv principal ”participarea activă în viața societății”, Academia lui Ioan Aurel Pop face baletul compromisului. Mai mult: pune în discuție fix în aceste zile validitatea tezei sincronismului european. Să ne amintim că teoria lui Eugen Lovinescu, ideea fondatoare a statului modern român, a fost atacată de fasciști și de comuniști, deranjați de spiritul lovinescian ”explicit și asumat antitotalitar”, după cum spune Vladimir Tismăneanu.
Până acum am vorbit despre organizații, instituții sau persoane care au legătură cu banul public și au picat testul clarității morale. O mică dezamăgire e și Hotnews, cu precizarea că vorbim de o întreprindere privată, care nu are a da cuiva socoteală pentru ce face, cu excepția propriilor cititori. Într-un moment în care regulile jocului sunt spulberate de un competitor, obsesia echilibrului e păguboasă. Să dai tribună zilnic acoliților lui Simion care încearcă să explice inexplicabilul e inutil. Iar editorialul în care Cătălin Tolontan pune semnul egal între Nicușor Dan și George Simion e pur și și simplu de neînțeles. Cum să spui că ambii au finanțat în mod egal rasismul pe rețelele sociale, ce dovadă există în acest sens?
Există însă și exemple luminoase de asumare curajoasă a adevărului. Sunt zeci de politicieni care și-au călcat pe inimă și, deși nu-l plac, au spus că agenda pro-occidentală și democratică a lui Nicușor Dan e cea corectă. O mențiune pentru UDMR și Kelemen Hunor, care simt amenințarea existențială pentru comunitatea maghiară. Sunt marile organizații de business care au indicat la unison direcția pe care o consideră firească.
Sunt cei șapte foști ambasadori ai SUA care au spus direct într-o scrisoare fără precedent că George Simion e Rusia. Sunt ambasadorii Andrei Muraru și Radu Ioanid, care au scris că ”George Simion va distruge iremediabil credibilitatea externă a României”. Sunt sutele de profesori și intelectuali care își riscă pozițiile doar ca să indice cu precizie nordul busolei morale.
Sute de ziariști și-au asumat opinii puternice, deși puteau sta liniștiți sub umbrela echidistanței strategice. Au scris, au investigat, și-au postat opiniile sub atacurile imunde de pe rețelele sociale. Au arătat legătura periculoasă între lașitate și trădare, ca Dan Tăpălagă. Alții au rupt bariera nișei, precum Edupedu, și au spus răspicat adevărul. Au arătat claritate morală.
Pe lângă bătălia pentru viitorul României, în zilele astea se vede cine are discernământ moral. Și se mai vede cine se pregătește de conviețuire cu favoritul Rusiei.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
8 comentarii