Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri seară, în emisiune la Gândul, că proiectul care iar fi permis lui Klaus Iohannis să candideze la parlamentare ca independent pe lista PNL „nu a fost o lege pentru candidatura domniei sale” și „nu se poate materializa” din cauză că nu este o majoritate parlamentară care să susțină.
„Nici n-a fost o lege pentru candidatura domniei sale. A fost vorba despre o reparație. Lumea probabil nu va crede, dar eu o spun cu toată sinceritatea. E vorba despre un gest reparatoriu astfel încît să se îndeplinească o prevedere constituțuțională potrivit căreia orice persoană are dereptul de a alege și de a fi aleasă. (…)
Probabil va rămâne așa cum este. … Am avut o discuție care nu se poate materializa din cauza că nu e o majoritate parlamentară care să susțină”, a afirmat Nicolae Ciucă.
Liderul PNL a susținut că nu a discutat pe acest subiect cu președintele Iohannis.
Întrebat dacă totuși s-ar putea ca Iohannis să demisioneze din funcția de președinte pentru a candida la parlamentare, Nicolae Ciucă a replicat: „Așa cum îl cunosc eu pe dl președinte, odată ce a anunțat formal că își va aduce mandatul până la capăt, va râmăne în mandat”.
„Președintele Iohannis a fost un om care a rămas în prevederile constituției în cei 10 ani de mandat și cred că lucrul acesta poate să fie apreciat de români”, a adăugat Ciucă.
Liderul PNL a mai spus că Iohannis „a dobândit o experineță care din punctul meu de vedere ar fi păcat să fie irosită în perioada următoare la nivelul instituțiilor statului”.
Context. Aflat la New York, la Adunarea Generală a ONU, președintele Klaus Iohannis a fost chestionat despre propunerea PNL privind o modificare de lege care i-ar permite să candideze la Senat. Șeful statului a spus că ar prefera să discute problema acasă, în România, dar a dat asigurări că el nu a cerut o lege pentru el. Iohannis a mai spus că „va avea grijă ca legea să nu existe” și că „nu este posibil să se facă lege pentru o persoană”.
Doar în România și Rusia mai găsești atâta obedienta fata de personaje goale de conținut. Dar măcar rusii chiar cred , la noi e fariseism, prostituție, pupincurism.
„Iohannis a dobândit o experiență care ar fi păcat să fie irosită la nivelul instituțiilor statului” 🤣
experienta in stiinta somnului si flagranta incalcare a mandatului votantilor
Nu puteți candida dacă sunteți:
judecători ai CCR
avocați ai poporului
magistrați
membri activi ai armatei
polițiști
O lege sa candideze si ei?