G4Media.ro

Cîțu, surprins singur la cafea / Ludovic Orban: „Își merită soarta. Iohannis…

sursa foto: captura Realitatea PLUS

Cîțu, surprins singur la cafea / Ludovic Orban: „Își merită soarta. Iohannis l-a considerat slab și disponibil să accepte orice”

Realitatea PLUS a difuzat o imagine cu premierul Florin Cîțu care se află în fața unui local, la o masă pe terasă, pârând a fi singur. Se indică faptul că imaginea ar fi fost făcută în momentul în care echipa din conducerea PNL se afla în negocieri cu PSD pentru formarea noului guvern de coaliție, știut fiind faptul că președintele partidului Florin Cîțu a lipsit de la întâlnire.

Prezent în emisiune la Realitatea PLUS, fostul președinte al PNL, Ludovic Orban, a apreciat că își merită soarta, Cîțu, pentru că s-a lăsat antrenat de președintele Klaus Iohannis în distrugerea partidului. Orban a punctat că Florin Cîțu a fost folosit ca o unealtă, iar acum a fost îndepărtat pur și simplu, inclusiv din negocierile cu PSD.

„Cum să te duci la Cotroceni împreună cu PSD? Dacă aș fi fost președinte PNL eu nu aș fi putut accepta”, a spus Ludovic Orban, referindu-se la faptul că Iohannis a invitat, luni, partidele la negocieri, PSD și PNL angajându-se să propună o majoritate și un singur premier, pentru un guvern de coaliție.

 „Își merită soarta, Florin Cîțu. De la început nu a fost altceva decât o unealtă, un biet pion. Am spus foarte limpede că va fi sacrificat în momentul în care Iohannis și grupul care a organizat toată această ticăloșie îl va considera dispensabil, că se va debarasa de el. I-am și spus când a propus excluderea mea din partid. I-am spus că în curând nu va mai fi nici prim-ministru, nici președintele PNL”, a comentat Orban la Realitatea PLUS.

Fostul lider liberal a adăugat că din punctul său de vedere, Cîțu nu va prinde nici măcar președinția Senatului, pentru că acolo este la concurență cu Alina Gorghiu, „care își dorește dintotdeauna această funcție”.

Sursa Foto: Realitatea PLUS

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

47 comentarii

  1. chiar nu mi-e mila de el. s-a crezut superman si a cazut de prost. l-au folosit sa se refaca usl-ul si el a ramas pe dinafara. cand esti prst, iti meriti soarta.
    https://www.youtube.com/watch?v=lWd65s7TrMQ
    chiar este de actualitate acum acest video :)))

  2. Săracul! Încetați cu bullying-ul, răilor! Se va metamorfoza acest miel rătăcit in erou si își va corecta greșelile…

    • Ma lămurește și pe mine cineva, ca mi se pare ca am intrat într-un univers paralel, sau toți romanii au o pierdere masiva de memorie:

      Au stat sau nu au stat Nastase+Vacaroiu 4(patru) ani la fruntea camerei fără sa mai poată să fie dați jos de noua majoritate?

      Și cum de TOATĂ presa sugerează ca șefia senatului se poate “acorda” lui Citzu, așa, ca un premiu de consolare. Sau nu ne prindem noi ca vor să ii dea o teapa finala.

    • Ai observat si tu, daca iese e bine, daca nu iese Superman salveaza situatia.
      Ai observat ca secu de acuma sunt cam copii?

    • Corect ….
      Strategia din Avengers.

      Thanos (Klaus) distruge jumatate din univers, dar in episodul urmator „eroul”/”eroii” de la PNL gasesc o metoda sa calatoreasca inapoi in timp,
      si impiedica distrugerea coalitiei, si ne revenim cu toate reformele facute, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, si alianta cu PSD nici nu ne amintim de ea.

      Happy End !!!

      P.S il si vad pe Rares Bogdan, cum a inceput deja sa cerceteze mecanica quantica, pentru a descoperi „cu siguranta” calatoria in timp. Il stiti, el e cel care „are mare incredere” ca nu pleaca USR de la guvernare/ca PSD e rezonabil/ ca aia/ ca ailalta – chiar daca nu prea ii ies deloc predictiile.

    • Poate era singur la o ceasca de fericire!

    • Ce vina am eu ca voi nu stiti cum arată un comentariu combinație de ironie, pozitive reinforcement si solutionism?!

    • Ion e mai stilul meu.

    • Credeți că există o ura așa de mare între oamenii din partide??!! Este o prostie romineasca pe care o vinde partidele și președintele poporului!!

    • Dacă ești prost de mic, când ești mare numa’ te joci !.

  3. Eu nu cred nimic din toată povestea asta. La noi majoritatea certurilor sunt regizate.

  4. El va primi de la Ciolanis stapanul lui medalia „Slugă credincioasă mireasa lui Ciolanu Ciordacu” sau decoratia” Fraierul si prostul satului” în grad de mare sef al mârtoagei holera galbenă PNL

    • Dar e erou in bula lui.

    • Iar tie iti da medalia „partzul cel mai duhuros”! O sa o resapeze pe-aia data inapoi de actorasul neica-nimeni ala de care s-a scris.

  5. Ce bine imi pare ca ai luat teapa

  6. Emblema PNL reală.Nimic mai mult.

  7. Dacă ești prost de mic..când ești mare numai te joci 😀

  8. Am o întrebare pentru bețivul de Orban, cine l-a adus pe Cîțu în PNL, cine l-a pus pe Cîțu Ministru de Finanțe, cine l-a pus pe Cîțu în funcția de Premier? Nu cumva chiar el? Nu i-ar fi rușine să vorbească?!?! În locul lui Orban, m-aș retrage din politică, este deja un om expirat.

    • @Eugen Tu realizezi ca omul s-a schimbat (ma refer la citu)? La fel si KIWI-ul de la Cotroceni.

    • ba nene dar Rareș Bogdan :)) 47 de ani

    • Deci ai gasit solutia, sa plece cine s-a prins ca a fost luat de fraier iar vinovatul sa ramana ca e de-al nostru.
      Rusinica mica PSD-ista!

    • In penele Citzu a fost adus de prietenul lui, Isar care e consortul Alinei Gorghiu, nu de Orban.
      A ajuns candidat la senat in locul lui Isar, care era cercetat penal pentru un accident si care nu mai putea sa isi depuna candidatura. Cam la fel cum il impune el acum pe amicul Valceanu ca sa ocupe functii in locul lui.
      A fost facut senator in 2016 dupa ce ramasese somer in urma concedierii de la ING, in 2013.
      Si de acolo a fost dat afara dupa ce s-a crezut Superman si a atacat speculativ moneda nationala cu acelasi amic Isar si se vedea deja directorul bancii.
      Din sistemul bancar a fost dat afara in suturi si are interdictie de la BNR pentru ocuparea unei functii de conducere in bancile dein Romania.
      Tot scandalul pe care l-a facut in PNL a fost pentru ca Mumia i-a promis postul de guvernator BNR pe care visa sa il ocupe dupa pensionarea lui Isarescu.
      Pana la urma a fost doar un pion, nu Superman si a luat teapa.

    • Pion, pion, dar noi ce vină avem?!
      Când se va intelege că țara nu este tabla de șah a politicienilor, securiștilor și magistraților, vom mai avea speranțe!

    • @Eugen:
      Tu crezi ca asa-zisul atac impotriva leului l-a executat Citu de capul lui? Asa ceva vine direct de la consiliul de administratie. O institutie bancara nu e sat fara caini, sa faci tu ce vrei. Sunt verificari si paraverificari. Aia au decis, Citu a executat, a iesit scandal si Citu a fost sacrificat. Probabil ca a plecat cu valijoara plina daca nu i-a dat in judecata.
      In ce-l priveste pe Orban, ai dreptate. Citu poate sa fi fost omul viitorului, sau poate (mai degraba) ca nu, dar Orban este clar omul trecutului. Cand pierde cu 40 la 60 vin sa vorbeasca de o „gasca”? A piedut „pe bune”. Si se dovedeste un individ ranchiunos si in stare de orice ticalosie. Am avut o parere relativ buna despre el, dar m-am pacalit. La fel Boc, l-a sustinut pe Citu si acum, cand a iesit prost, da cu crema maro.
      @nuconteaza: oamenii nu se schimba asa usor. Rar de tot se schimba cineva cu adevarat. Cauta in spatele aparentei!

    • Intreaba-l pe klaus cine l-a adus in PNL…ALINA GORGHIU,PREFERATA SA ,IN 2014 ! EA A FOST PUSA, CU MANUTA LUI ,PRESEDINTA LA PNL IN PLIN CONGRES DE ALEGERI,DUPA CE A AJUNS PRESEDINTE,DANDU-L LA O PARTE A 2A OARA PE ORBAN!! ALINA GORGHIU L-A ADUS LA CEREREA SOTIORULUI ISAR,PRIETENUL LUI CITU!!Iar in privinta betiei,cred ca beat esti dumneata,caci daca ai fi fost impartial ,un om cu intentii bune si educat,nu un postak platit sa jigneasca ,ai fi aflat demult lucrurile astea din presa ,ca avem arhive ..premier a fost propus de CONDUCEREA PNL,DE UN BIROU DE CONDUCERE,DUPA VOTUL FILIALELOR,NU DE UN SINGUR OM,CUM A FOST ACUM CAZUL! Orban a preferat pe altcineva ,NU PE CATU,dar persoana respectiva a refuzat!Astea sunt informatii si explicatii date de Orban presei,caci omul vorbeste cu presa si nu are ce sa ascunda,iar informatiile sunt explicite,foarte credibile si se pot proba…betivul turnator petrov a scos cu ura jignirea asta la adresa sa si multe alte le,caci,cand nu au argumente si vor sa murdareasca un om,lichelele jignesc,ca prinde la mitocani ca ei si ca tine si calomnia repetata ajunge sa inlocuiasca adevarul!

  9. PNL a negociat sa piarda tot.

    • PSD-istii sunt fraieri ca PNL intrau la guvernare cu PSD fara nici un minister.

  10. nu reprezinta nimic, e ca si cum ai spune ca PSD e reformat de cand a plecat draknea .. sa nu uitam ca PNL a votat cu doua maini, cu unanimitate USL … pana si orban pare a se fi obisnuit cu idee, chiar daca va vota impotriva

  11. Catu si Alina, aceiasi tepari:
    https://www.capital.ro/secretele-din-casnicia-alinei-gorghiu-partajul-de-bancherul-lucian-isar-a-scos-la-iveala-detalii-incredibile.html

    Comenta cineva pe aici cum a ajuns Catu veritabil pnlist. Se pare ca este o conditie sa ai probleme cu bancile. Cand vad ca alt prst a revenit in politica, tare frica imi este de Catu. Deci Grindeanu. O astept pe Dancila, dar de fapt ea deja isi are postul caldut si asaaaaaaaa de meritat.

  12. Ati votat PNL, ati primit PNL, e vreo problema? Puteati vota USR, daca vroiati altceva.

    • Mai bine ca n-am votat usr, aliatul lui aur! Imcompetenta, impotenta, impostura!
      Vezi ca e un articol al parnaiasului Adrian Severin despre neo-marxism. Cauta-l si citeste-l! O fi individul patat, dar articolul e bine scris si are relevanta!

  13. Vai sefule ce sexi esti! Pupati-as talpile de Superman! Esti cel mai tare!

    #echipacastigatoare

  14. Fost Superman, actual Supãrman

  15. Te înşală Vâlceanu cu altul?

  16. vere Florinele, ce făcuşi bre?
    daduşi zaibărul pe o cafeluta pe Corso, la botul masinilor?
    hai vere la noi in Zanoaga!
    aer curat, vinu’ tulburel.
    te iau in MeLeu pe repede inainte.
    uitai! mai esti sau nu premier???

  17. Pe pervaz in stanga. Cafeaua e doar la misto.

  18. Este descoperirea plavanului ! ?. Un gunoi politic.

  19. „unealta” :)))))) Florin „Unealta” Citu

  20. Să-ți iei o ditamai daravelă suedeză la bot și să zâmbești cu gura plină, cum se numește ? Să-ți spun eu băi jartea barbugistă:
    – DESFIINȚARE