Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că, din datele la zi, mai sunt 350 de români în Fâşia Gaza şi circa 250 au solicitat, deja, celulei de criză activată la nivelul Ministerului Afacerilor Externe, să fie repatriaţi în România, informează Agerpres.
Acesta a făcut precizarea, marţi seară, într-o intervenţie telefonică la România Tv, la întoarcerea de la vizita pe care a efectuat-o în Israel, unde a purtat discuţii cu premierul israelian, Benjamin Netanyahu.
Întrebat dacă există o perspectivă rezonabilă de evacuare a acestora, dată fiind situaţia din Fâşia Gaza, acesta a răspuns că „este o echipă internaţională care lucrează la acest lucru”.
„Normal că este.. m-am implicat şi eu şi a fost unul dintre punctele de pe agenda de azi. Chiar i-am mulţumit domnului prim-ministru (Netanyahu n.red.). Vă daţi seama că are o presiune internă de răzbunare în acest moment, ca şi om politic, dar a dat dovadă, încă o dată, de experienţă şi maturitate, şi se încearcă, încă, calea dialogului. Sunt şi aproape 200 de ostatici, de toate naţionalităţile. Am avut şi o discuţie în privat cu domnia sa. Ne-a prezentat şi nişte imagini groaznice şi greu de descris a ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile”, a declarat Ciolacu.
În acelaşi context, premierul a fost întrebat dacă există vreun ostatic de origine română sau cu cetăţenie română.
Articolul continuă mai jos
„Nu există, nu există o astfel de informaţie. În schimb, am avut întâlnire cu două familii, care aveau o soră şi un copil care sunt de origine română, având bunicii din România. Ambele familii aveau ostatici în acest moment şi mi-au prezentat chiar filmuleţe trimise de către terorişti, cu ostatici. Este o emoţie foarte mare şi cred că era de datoria noastră să avem această solidaritate cu Israelul. Chiar domnul prim-ministru a spus că ne consideră nişte fraţi. Mie mi-a zis: ‘Brother Marcel’. Deci e clar că există o emoţie foarte mare şi o bucurie a faptului că suntem primul stat care am avut şi o declaraţie în Parlamentul reunit de susţinere a Israelului”, a afirmat Ciolacu.
Pe de altă, şeful Guvernului a confirmat faptul că autorităţile de la Bucureşti sunt în legătură şi cu autorităţile egiptene, având în vedere că repatrierea cetăţenilor români din Fâşia Gaza este preconizată a se produce la punctul de frontieră către Egipt.
„Cred că dumneavoastră cunoaşteţi la fel de bine ca şi mine răspunsul şi faptul că normal că există comunicare cu Egiptul. Dar cunoaşteţi şi întreg contextul. Sunt peste 2.000 de cetăţeni cu dublă cetăţenie, nu numai români în Fâşia Gaza, în acest moment, într-un fel, comasaţi spre frontieră, în sud, şi este şi o dorinţă de a intra convoaie umanitare în Fâşia Gaza. Important este că armata israeliană în acest moment nu a intervenit terestru în Fâşia Gaza şi nu a escaladat conflictul”, a mai afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Premierul român este primul şef de guvern care a vizitat Israelul de la izbucnirea actualului conflict între această ţară şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas în Fâşia Gaza.
Oh vai!
Neam de sluga
si cind te gindesti ca istoria se repeta doar unii au invatat din ea profund. cumparat teritoriile si apoi se declara stat. parca israelul zicea ca a cumparat juma din romania? in curind ne schimbam numele tarii si ne construim ziduri de rugaciune.
Un PM 🤮 copetent 🤮 „ca ȘI om”. N’așa?
Cine ți-a zis asta, băi „breten Marsel”, cum zice cineva de pe-aici? Traducătorul? Nici de pe hârtie nu știi să citești! Covrigar, ce vreți…
Brother Marsel… Sa-mi dau palme. Elevii de cl a 2-a apreciază aceasta declaratie. Prim Ministrul României dragi elevi…
@herr comentariul pe care-l așteptam de la Scara :)))
nu mi-a fost dat sa vad un om mai penibil in prostia lui cum e asta
Și tu cum i-ai zis: „frate Bibi”? V-ați pupat și încurajat?
de la un corupt catre altul.