G4Media.ro

Cinci morţi după căderea unui autocar într-un râu în Spania / Una…

Sursa foto: Ministerio del Interior

Cinci morţi după căderea unui autocar într-un râu în Spania / Una sau două persoane sunt date dispărute, numărul nu este exact pentru că șoferul nu știe câți pasageri erau în autocar

Echipe de intervenţie acţionau duminică în Spania pentru a găsi supravieţuitori după un spectaculos accident de autocar, care căzuse de pe un pod într-un râu, chiar în Ajun de Crăciun, accident în care cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, relatează Agerpres, care citează AFP.

Potrivit autorităţilor, accidentul s-a produs sâmbătă, cu puţin timp înainte de ora locală 21:30 (20:30 GMT) pe un drum naţional, în apropiere de Cerdedo-Cotobabe, un orăşel din Galicia (nord-vestul Spaniei), situat nu departe de frontiera cu Portugalia.

În total, între opt şi nouă persoane se aflau în autocarul care făcea legătura între oraşele Lugo şi Vigo. Dintre ele, două au putut fi salvate şi spitalizate:şoferul vehiculului în vârstă de aproximativ 60 de ani şi o pasageră.

Potrivit serviciilor de intervenţie, care au publicat pe Twitter o fotografie impresionantă cu epava căzută în apele agitate ale unui râu pe fundul unei văi printre trunchiuri de copaci, cel puţin cinci pasageri au decedat.

Primele două persoane au fost descoperite în noaptea de sâmbătă spre duminică, la câteva ore după accident. Alte trei au fost localizate duminică dimineaţa în apropierea epavei autocarului, potrivit unui purtător de cuvânt al Gărzii Civile.

Una sau două persoane sunt date dispărute. „Cifra exactă nu este cunoscută încă” pentru că şoferul are „o îndoială” asupra numărului de persoane care se aflau în autocar în timpul accidentului, a precizat Garda Civilă pentru AFP

Potrivit autorităţilor locale, cele cinci persoane decedate sunt o tânără femeie de naţionalitate peruviană care locuia în Galicia şi era îngrijitoare a unei persoane vârstnice, şi patru spanioli care locuiau în regiune.

Printre pasagerii autocarului figurau persoane venite să-şi viziteze rude deţinute în centrul penitenciar de la Monterroso, în centrul Galiciei, cu ocazia Crăciunului, a precizat cotidianul regional La Voz de Galicia.

Un automobilist a dat primul alerta după ce a constatat că bariera de securitate de pe pod era distrusă la locul accidentului. Echipele de intervenţie au primit apoi un apel din autocar, ceea ce a permis localizarea epavei.

Operaţiunea de salvare a fost complicată de ploile torenţiale căzute în cursul nopţii care au făcut să crească brusc nivelul râului Lerez, în care a căzut autocarul, dar şi de relieful accidentat al zonei.

Sub pod există „o denivelare destul de importantă” de ordinul a „30 de metri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Civile. Într-un comunicat, serviciile de intervenţie au evocat totuşi o denivelare de „75 de metri”.

Aceste condiţii au obligat echipele de intervenţie să-şi suspende căutările timp de mai multe ore în cursul nopţii. Ele au fost reluate în zori cu mijloace importante, între care unităţi de salvamont, speologi şi un elicopter.

Potrivit autorităţilor, cauzele accidentului nu sunt cunoscute încă, chiar dacă intemperiile ar putea să fi jucat un rol important. Conform purtătorului de cuvânt al Gărzii Civile, şoferul autocarului nu consumase alcool sau stupefiante.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...