Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Grecia a anunțat vineri lista celor 29 de țări din care va accepta turiști începând cu 15 iunie, când se vor relua zborurile internaționale pe aeroporturile din Atena și Salonic, transmite publicația Kathimerini. Printre țările acceptate se numără și China, țara de origine a coronavirusului, criticată la nivel global pentru manipularea datelor publice legate de gestionarea crizei.
Lista completă a țărilor: România,Albania, Australia, Austria, Macedonia de Nord, Bulgaria, Germania, Danemarca, Elveția, Estonia, Japonia, Israel, China, Croația, Cipru, Letonia, Liban, Lituania, Malta, Muntenegru, Noua Zeelandă, Norvegia, Coreea de Sud, Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia, Cehia și Finlanda.
Lista a fost realizată pe baza datelor epidemiologice din fiecare țară și luând în calcul informațiile de la Agenția Europeană pentru Siguranță Aviatică (EASA) și recomandările epidemiologilor.
Vizitatorii din aceste țări care vin cu avionul în Grecia vor fi testați, prin sondaj, pe aeroport, potrivit Kathimerini.
Pentru țările care nu sunt pe listă continuă interdicția de călătorie impusă de Grecia, dar pe 1 iulie va exista o revizuire a listei.
Foto: Feribot care face legătura între insulele turistice grecești (Wikipedia)
Alti tampiti, lacomi. Cand vor incepe sa se imbolnaveasca, o sa zica ca turistii sunt de vina !
mori de covid sau mori de foame! grea alegere!
Și uite așa or sa aibă doar chinezi. Naspa gândire…
Taiwanul nu e pe lista,ca nu e de acord criminalul terrei!!!Frumos,ar fi bine sa fie evitata Grecia de toate tarile,sa ramana ei,rusii ,seful OMS si xipingul sa aduca coronavirusul la plaja!
Bai tu crezi ca Grecia este Romania?????????????
Grecia este sub romania in momentul de fata. Ei de fapt nu asteapta chinezii la care ne gandim noi, ei asteapta chinezii aia cu dolareii in valiza care sa mai cumpere ceva “grecesc” cu comisionul politic aferent :)) Politicienii se usuca si mor fara comisioane :))
Na beleaua! Nu ma mai duc.
hai curaj, mergeti .. ca o au mai mica ca a noastra
Bravis. Atunci sa meargă chinezii.
Io prefer sa stau acasă.
am fost aproape an de an in grecia, si nu am vazut nici un chinez, probabil nu fac plaja! se duc sa vada acropole!
si sa mai cumpere niste porturi!
Asa bă, să vă umpleti și voi de bube precum italienii! Aia cel puțin au o scuză pentru că a fost la început și nu aveau de unde să să știe.
După comentariile de mai sus, cu cât mai puțin maneliști prin Grecia, cu atât mai bine.
Felicitări!
Excelent, coronavirus va ajunge si la greci care in primavara au inchis granitele f.repede.
Partea proasta este ca turistii romani care se vor inghesui pe plajele din Grecia pt ca nu inteleg momentul, vor readuce virusul din nou si-n Romania.
Si virusului nu prea pare sa-i pese ca e vara.