Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
China a confirmat luni că scriitorul australian Yang Jun a fost condamnat la „pedeapsa cu moartea cu suspendare” pentru spionaj, informație dezvăluită anterior de Australia, care și-a exprimat nemulțumirea, potrivit agenției AFP.
Luni, un tribunal din Beijing l-a găsit pe „Yang Jun vinovat de spionaj și l-a condamnat la moarte cu o perioadă de suspendare de doi ani”, a declarat Wang Wenbin, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, în cadrul unei conferințe de presă.
În practică, o condamnare la moarte cu suspendare în China este în general comutată în închisoare pe viață după doi ani de închisoare.
Domiciliat în Statele Unite, Yang Jun a fost arestat în cursul unei vizite în China, în ianuarie 2019.