Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un grup de radioastronomi canadieni a detectat emisii radio rapide, cu frecvențe de sute de MHz. “Foarte puține astfel de evenimente au fost detectate până acum de astronomi, peste tot în univers, deci vă dați seama că interesul este mare. Mai mult, cele mai multe semnale până acum nu s-au repetat”, explică pe pagina sa de Facebook cercetătorul Cristian Presură, care precizează că, “din punct de vedere științific, este un rezultat remarcabil”.
“Pot fi semnale care au de-a face cu gaura neagră supermasivă din centrul galaxiei, dar și cu explozii de supernovă sau cu pepiniere de noi stele”, continuă fizicianul.
Cercetător la compania Philips, în Olanda, și autor al volumului “Fizica Povestită”, Cristian Presură vorbește și despre referirile la extratereștri apărute în presă. Însă atrage atenția că, după “cum arată semnalele originale, ele sunt puțin deasupra zgomotului și fără formă specială, ceea ce mă face să cred cu atât mai mult că e vorba despre un fenomen pur fizic, care așteaptă să fie descifrat”.
De ce „frecvențe de sute de MHz.”?
Asta inseamna ca sunt multi megaherzi aruncati amboulea, sau ce? Suna ca si cum ar fi ceva oarecum reprobabil.
E doar un detaliu tehnic. Undele radio detectate au frecvente de cateva sute de MHz. Unele 300 Mhz, altele 400 Mhz, etc.
Daca privesti din spatiu gaura neagra este pe undeva aproape de paralela 45.
Focalizarea iti poate indica haul negru mai exact in gubernia rssh teliormanc. Plus niste cratere (tot negre) pe unde au ajuns „reprezentantele”.