Home » Articole » Ceaţă pe drumurile din 19 judeţe / Vizibilitatea este sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri

Ceaţă pe drumurile din 19 judeţe / Vizibilitatea este sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri

Ceaţă pe drumurile din 19 judeţe / Vizibilitatea este sub 200 de metri, iar pe alocuri chiar sub 50 de metri
sursa foto: Inquam Photos/Alexandra Pandrea
Ascultă articolul

Circulaţia se desfăşoară joi dimineaţă în condiţii de ceaţă pe multe artere rutiere din 19 judeţe ale ţării. Poliţiştii rutieri avertizează că ceaţa deasă reduce vizibilitatea chiar şi sub 50 de metri, transmite News.ro.

”Nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a producerii vreunui eveniment rutier sau din cauza condiţiilor meteorologice. Se circulă în condiţii de ceaţă, care scade vizibilitatea în trafic sub 200 metri, pe alocuri sub 50 de metri, pe mai multe drumuri din judeţele Alba, Arad, Argeş, Braşov, Cluj, Covasna, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Olt, Satu Mare, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Vrancea, iar în funcţie de condiţiile locale, este posibilă formarea gheţuşului, a chiciurei sau a poleiului”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

- articolul continuă mai jos -

Pe arterele rutiere principale, respectiv autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti, Autostrada A2 Bucureşti-Constanţa, A3 Bucureşti-Braşov, DN 1 Ploieşti-Braşov şi DN 7 Râmnicu Vâlcea – Sibiu, se circulă fluent, pe un carosabil uscat, fără probleme de vizibilitate.

”Recomandăm conducătorilor auto să reducă viteza de deplasare, să circule cu multă atenţie, pentru a putea evita orice obstacol, să utilizeze corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic şi să evite bruscarea comenzilor autovehiculului şi orice manevre riscante la volan. Măriţi distanţa de siguranţă între autovehicule şi folosiţi cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă rulaţi pe un carosabil umed sau alunecos, pentru a evita deraparea”, transmit poliţiştii.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole