Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Bucureștenii au intrat în 2026 într-un nor de praf de la artificii. La câteva minute după miezul nopții, rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului uRADMonitor a înregistrat depășiri abrupte ale particulelor fine PM2.5, cu valori care au urcat până la aproximativ 400 µg/m³ de circa 16 ori peste limita maximă recomandată de Organizația Mondială a Sănătății, potrivit datelor din senzori, transmite MEDIAFAX.
După câteva zile de final de decembrie în care curenții de aer și vântul „au măturat” poluanții de deasupra orașului, începutul noului an a inversat brusc trendul: graficele arată o creștere imediată, sincronizată cu intervalul în care au fost folosite masiv materiale pirotehnice.
Cele mai mari valori au fost surprinse în sudul Capitalei, în zona Berceni. Un senzor uRADMonitor (ID 16000EE0) a indicat o „explozie” a concentrațiilor de PM2.5 imediat după ora 00:00, cu un vârf în jurul pragului de 400 µg/m³. După vârful inițial, concentrațiile au rămas ridicate pentru o perioadă, înainte să scadă treptat spre dimineață.
Și în vestul orașului, în Militari, senzorul uRADMonitor (ID 204EFD29) a înregistrat un salt pronunțat după miezul nopții, cu valori care au depășit 200 µg/m³, urmat de o diminuare progresivă în următoarele ore.
În zona Crângași (LJ Prunaru), senzorul (ID 215851D6) a surprins un episod similar: un vârf de peste 300 µg/m³ în intervalul imediat de după 00:00, apoi o scădere spre niveluri mai mici pe parcursul dimineții.
Particulele PM2.5 generate de arderea artificiilor sunt un amestec nociv de compuși rezultați din combustie și substanțe specifice materialelor pirotehnice, inclusiv metale, sulf și compuși de carbon. Din cauza dimensiunilor microscopice, acestea trec de filtrele naturale ale căilor respiratorii superioare, pătrund adânc în plămâni și pot ajunge în sânge, favorizând inflamații și agravând afecțiunile respiratorii – în special la copii, vârstnici și persoane cu astm sau boli cardiovasculare.
Datele din rețeaua independentă indică un tipar repetitiv: vârfuri de PM2.5 imediat după folosirea materialelor pirotehnice, în special în cartierele dense. În lipsa unor reglementări mai stricte privind utilizarea artificiilor în zone locuite sau a aplicării consecvente a legislației existente, bucureștenii rămân expuși, an de an, aceluiași „cocktail” chimic care transformă sărbătoarea în episod de poluare severă.
Vă deranjează artificiile? Foarte buine.
Dar principala sursă de poluare este arderea ilegală a deșeurilor.
Pe parcursul întregului an, mai ales în weekenduri.
Asta nu vă deranjează?
Nu, pentru că cei care colectează deșeurile dau bănuți la partid pesedeu peneleu.