Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Fostul primar al comunei Pogana Maricel Gîfu, înscris pe liste din partea PSD pentru o nouă candidatură la alegerile de pe 9 iunie, a fost arestat preventiv, luni, sub acuzaţia de luare de mită, în urma unei decizii a Tribunalului Vaslui, care nu este definitivă, transmite Agerpres.
„În baza art.202 alin.1, 3, 4, art.223 al.2, art.224 şi art.233 Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului Gîfu Maricel, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, pe o perioadă 30 de zile, începând cu data de 20.05.2024 şi până la data de 18.06.2024, inclusiv. În baza art. 230 Cod procedură penală dispune emiterea, de îndată, a mandatului de arestare preventivă pentru inculpatul Gîfu Maricel. Respinge cererea inculpatului, prin apărător, de luare a unei măsuri preventive mai uşoare, respectiv a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar”, se arată în decizia instanţei.
Maricel Gîfu a fost reţinut, duminică, de poliţişti după ce ar fi încercat să mituiască doi poliţişti.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de PSD Vaslui, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Judeţean al partidului, s-a luat decizia suspendării lui Maricel Gîfu din partid, până la clarificarea situaţiei sale juridice.