Calota de gheaţă de pe Europa, satelitul lui Jupiter, are 29 de kilometri grosime şi face improbabilă posibilitatea vieţii, a stabilit un nou studiu

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Anii de dezbateri cu privire la grosimea reală a calotei glaciare de la suprafaţa lui Europa, satelitul lui Jupiter par să se fi încheiat odată cu publicarea la 17 decembrie, în jurnalul Nature Astronomy, a unui studiu care argumentează că acest satelit este acoperit de o carapace de gheaţă groasă de 28,9 kilometri, fapt care reprezintă însă un contra-argument important la ipoteza cu privire la posibilitatea existenţei vieţii în oceanul de sub această calotă, transmite vineri revista Space.com, citată de Agerpres.

Oamenii de ştiinţă şi-au dat seama că suprafaţa acestei luni joviene este îngheţată în 1979, când Voyager 2 a trecut pe lângă Europa. O altă misiune NASA, sonda Galileo, a confirmat ulterior învelişul de gheaţă în timp ce inspecta gigantica planetă Jupiter, Europa şi alte luni joviene în anii 1990.

De atunci, oamenii de ştiinţă s-au împărţit în două tabere, susţinând teorii contradictorii privind grosimea învelişului de gheaţă al Europei. O teorie susţine că învelişul – despre care se crede că ascunde un ocean imens, îngropat, de apă lichidă – are o grosime mai mică de 1,6 kilometri, în timp ce cealaltă postulează că are o grosime mult mai mare, de ordinul zecilor de kilometri.

Acum, se pare că avem un răspuns. Folosind datele colectate de sonda Juno Jupiter în 2022 cu ajutorul instrumentului său Microwave Radiometer, cercetătorii de la Jet Propulsion Laboratory (JPL) al NASA din California de Sud au calculat că învelişul are o grosime de aproximativ 28,9 km.

„Estimarea de 29 km se referă la stratul exterior rece, rigid şi conductiv al unui înveliş de gheaţă pură”, a declarat Steve Levin, om de ştiinţă al proiectului Juno şi co-investigator de la JPL, într-un comunicat NASA publicat marţi (27 ianuarie).

„Dacă există şi un strat convectiv interior, puţin mai cald, ceea ce este posibil, grosimea totală a învelişului de gheaţă ar fi şi mai mare”, a continuat Levin. „Dacă învelişul de gheaţă conţine o cantitate modestă de sare dizolvată, aşa cum sugerează unele modele, atunci estimarea noastră privind grosimea învelişului ar fi redusă cu aproximativ 5 km”, a explicat el.

Înţelegerea structurii suprafeţei îngheţate a Europei este importantă, deoarece cercetătorii NASA – şi mulţi alţi oameni de ştiinţă din întreaga lume – vor să afle dacă luna găzduieşte viaţă extraterestră. Cercetările anterioare sugerează că ingredientele pentru viaţă ar putea exista în oceanul subglaciar al lunii.

„Grosimea stratului de gheaţă şi existenţa fisurilor sau porilor în interiorul acestuia fac parte din puzzle-ul complex pentru înţelegerea potenţialului de viaţă al Europei”, a declarat Scott Bolton, cercetător principal al misiunii Juno de la Southwest Research Institute din San Antonio, în comunicatul NASA.

Iar un strat gros de gheaţă s-ar putea să nu fie o veste bună pentru potenţialul de găzduire a vieţii pe Europa. Această caracteristică „implică un traseu mai lung pe care oxigenul şi nutrienţii ar trebui să-l parcurgă pentru a conecta suprafaţa Europei cu oceanul său subteran”, au scris oficialii NASA în comunicat.

Această nouă perspectivă asupra Europei va oferi un context util pentru cele două sonde spaţiale care se află în acest moment în drum spre sistemul jovian: sonda Europa Clipper a NASA care ar trebui să ajungă pe orbita lui Jupiter pentru a investiga posibilitatea existenţei vieţii pe Europa în 2030 şi respectiv Juice (JUpiter ICy moons Explorer) a Agenţiei Spaţiale Europene care va ajunge acolo un an mai târziu.