G4Media.ro

Calendarul învestirii Guvernului Cîțu: Audierea miniştrilor propuşi – marţi, miercuri şi joi.…

Foto: InquamPhotos / Octav Ganea

Calendarul învestirii Guvernului Cîțu: Audierea miniştrilor propuşi – marţi, miercuri şi joi. Votul în plen urmează să fie stabilit ulterior

Audierea miniştrilor propuşi în Guvernul Cîţu va avea loc în comisiile parlamentare marţi, miercuri şi joi, şedinţa Parlamentului pentru învestire urmând să fie stabilită după audieri, au decis Birourile permanente reunite (Bpr), transmite agerpres.

Potrivit unor surse parlamentare, şedinţa de învestire ar urma să aibă loc, cel mai probabil, luni, 9 martie.

Vicepreşedintele Senatului, social-democratul Titus Corlăţean, a declarat, la încheierea şedinţei Bpr, că cei prezenţi au adoptat în unanimitate calendarul de audieri în cazul miniştrilor propuşi.

„Am încheiat şedinţa Birourilor permanente reunite ale celor două Camere. Cu unanimitatea celor prezenţi am adoptat calendarul de audiere a miniştrilor propuşi în comisiile parlamentare reunite – începând cu ziua de mâine, poimâine şi răspoimâine, urmând ca la începutul săptămânii viitoare, Birourile permanente reunite să se reunească pentru a stabili programarea şedinţei de plen reunit. A fost o unanimitate, nu au fost discuţii, nu au fost contradicţii, nu au fost probleme”, a precizat Corlăţean.

Cât despre participarea parlamentarilor PSD la şedinţa plenului reunit de săptămâna viitoare, Corlăţean a spus că mai întâi trebuie să se încheie audierile miniştrilor propuşi în comisii.

„Până una – alta, avem de audiat aceşti miniştri şi săptămâna viitoare, la începutul săptămânii, vom stabili conduita finală”, a menţionat vicepreşedintele Senatului.

Vinerea trecută, premierul desemnat, Florin Cîţu, a depus, la Parlament, lista Cabinetului şi programul de guvernare. Singura modificare în componenţa Guvernului Cîţu faţă de cel anterior, al lui Ludovic Orban, este propunerea ca Lucian Heiuş să preia conducerea Ministerului Finanţelor.

Conform prevederilor regulamentare, Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului.

Fiecare candidat pentru funcţia de ministru va fi audiat, în şedinţă comună, de către comisiile permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competenţă a viitorului ministru. În urma audierii, comisiile vor întocmi un aviz comun consultativ, motivat.

Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună.

Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...