Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Călătorii din tramvaiele şi autobuzele care circulă în municipiul Arad au, începând de vineri, acces instant la o bibliotecă digitală care cuprinde peste 50.000 de volume, ziare de arhivă, studii sau publicaţii istorice, fiind nevoie doar de scanarea cu telefonul a unui cod de bare afişat în mijloacele de transport în comun, transmite Agerpres.
Proiectul de promovare a lecturii şi a patrimoniului cultural local „Scanează. Citeşte. Descoperă Aradul” a fost implementat de Biblioteca Judeţeană „A.D. Xenopol” Arad şi Compania de Transport Public, potrivit primăriei Arad.
Iniţiativa oferă călătorilor acces rapid şi gratuit la Biblioteca Digitală Arădeană (https://digital.bibliotecaarad.ro/ ), direct din mijloacele de transport în comun.
Aproximativ 150 de autobuze şi tramvaie din municipiu au afişe informative prevăzute cu coduri QR. Prin scanarea acestora, utilizatorii pot accesa instantaneu peste 52.000 de resurse digitale, incluzând publicaţii istorice, documente de arhivă, cărţi, monografii, studii şi alte materiale de interes cultural şi educaţional.
„Proiectul urmăreşte valorificarea timpului petrecut în transportul public şi facilitarea accesului la cultură prin intermediul tehnologiei, transformând fiecare călătorie într-o oportunitate de informare şi descoperire. Un punct de interes îl reprezintă secţiunea dedicată istoriei tramvaiului arădean, disponibilă în cadrul Bibliotecii Digitale Arădene. Aceasta reuneşte fotografii, documente, articole şi materiale de arhivă care ilustrează evoluţia unuia dintre cele mai vechi sisteme de transport electric din România şi contribuţia sa la dezvoltarea oraşului”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Primăria Arad.
Primarul municipiului, Călin Bibarţ, afirmă că acest proiect „reprezintă o iniţiativă valoroasă prin care cultura şi educaţia ies din spaţiile tradiţionale şi ajung mai aproape de cetăţeni, în viaţa de zi cu zi”.
„Tehnologia este pusă în slujba comunităţii, oferind acces rapid şi gratuit la o impresionantă colecţie de resurse digitale dedicate patrimoniului arădean. Sunt convins că această iniţiativă va contribui la promovarea lecturii, la creşterea interesului pentru istoria şi identitatea locală şi la consolidarea legăturii dintre instituţiile culturale şi public. Este un exemplu concret despre cum putem valorifica infrastructura urbană pentru a susţine educaţia şi accesul la cultură”, a spus primarul.