Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Într-o postare pe Truth Social, Trump a anunțat sâmbătă seară că ”un acord a fost în mare parte negociat, sub rezerva finalizării între Statele Unite ale Americii, Republica Islamică Iran și celelalte diverse țări”. Anunțul său semnalează un potențial sfârșit al războiului din Iran care a dus la o criză globală a energiei, provocând o creștere a prețurilor atât în SUA, cât și în Europa și Asia.
Acordul, dacă va fi finalizat, nu ar realiza obiectivul principal al lui Trump de a împiedica Iranul să obțină vreodată o armă nucleară, arată Wall Street Journal. Dar acest acord ar preveni reluarea unui război pe care țările din Orientul Mijlociu nu și-l doreau și ar începe să atenueze o criză economică globală provocată de închiderea de către Iran a căii navigabile prin care circulă o cincime din petrolul global.
Aspectele finale și detaliile Acordului sunt în prezent în curs de discuție și vor fi anunțate în scurt timp, a mai spus el.
Președintele SUA a adaugăt că „pe lângă multe alte elemente ale Acordului, Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă”.
Postarea vine după ceea ce președintele SUA descrie ca fiind o „discuție telefonică foarte bună” cu lideri din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Qatar, Pakistan, Turcia, Iordania și Bahrain.
Trump a mai spus că a avut o discuție separată cu premierul israelian Bibi Netanyahu, care „a mers foarte bine”.
Liderii din Orientul Mijlociu l-au încurajat pe Trump, în timpul discuției telefonice, să accepte cadrul propus cu Iranul, potrivit unei persoane informate cu privire la discuție, care a descris conversația pentru CNN ca fiind încurajatoare. O altă sursă a caracterizat discuțiile ca fiind pozitive.
„Discuția telefonică a fost foarte pozitivă. Se înregistrează progrese bune. Liderii regionali au susținut progresele și succesul major pe care președintele Trump l-a obținut în cadrul discuțiilor”, a declarat pentru CNN un diplomat regional care a participat la apelul telefonic.
Un analist a declarat pentru SkyNews că detalii din acord legate de programul nuclear al Iranului vor determina dacă Donald Trump a înregistrat sau nu o victorie în urma războiului declanșat în Iran.
Principala îngrijorare a Israelului este că va exista un acord interimar care va prelungi încetarea focului, va deschide Strâmtoarea Ormuz și va atenua treptat sancțiunile împotriva Iranului, fără a aborda însă punctele critice pentru Israel — programul nuclear al Teheranului și uraniul îmbogățit, a declarat o sursă israeliană pentru CNN. SUA au continuat să ofere asigurări Israelului cu privire la problema uraniului.
Netanyahu va convoca sâmbătă seara o consultare de securitate în format restrâns, cu anumiți miniștri și oficiali din domeniul securității, pentru a discuta evoluțiile din negocierile cu Iranul,
Nici el nu crede ce spune!
El era bărbat feroce doar cand v10L4 adolescente sechestrate, mai complicat cu rușii, chinezii si iranienii, nu? 😂
Inteligent poporul american care l-a votat!