Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
PSD a anunțat luni că a depus o plângere penală împotriva guvernului Bolojan pe motiv că și-ar fi depășit atribuțiile constituționale, potrivit unui comunicat de presă. De asemenea, partidul condus de Sorin Grindeanu cere Curții de Apel București să suspende hotărâri de guvern adoptate săptămâna trecută care sunt jaloane în PNRR, precum Hotărârea privind aprobarea Strategiei naționale pentru conservarea biodiversității 2026–2030, jalon din PNRR evaluat la 972,4 milioane de euro.
”Sesizăm Parchetul General — pentru ca procurorii să analizeze, în limitele competențelor lor legale, consecințele penale ale adoptării și punerii în executare a unor acte constituțional interzise”, se arată în comunicatul PSD.
Reamintim că România e condusă de guvernul demis din data de 5 mai. PSD și partidul extremist AUR au demis guvernul prin moțiunea de cenzură comună. Ulterior, PSD nu a putut forma o nouă majoritate și președintele Nicușor Dan a refuzat să îl desemneze premier pe Sorin Grindeanu. România trebuie să adopte până pe 31 august toată legislația care constituie jaloane în PNRR pentru a nu pierde finanțarea europeană.
PSD susține că guvernul Bolojan nu ar fi avut dreptul să adopte hotărârile atacate pe motiv că, de la momentul demiterii de către Parlament, acțiunea executivă a guvernului ”este strict restricționată de lege la acte de administrare curentă”.
Partidul condus de Sorin Grindeanu acuză guvernul Bolojan că ar fi ”inițiat acte de dispoziție — hotărâri de Guvern și politici publice cu impact pe termen lung — ceea ce îi era total și irevocabil nepermis”. PSD arată că marți va sesiza Curtea de Apel București cu cerere de suspendare a executării hotărârilor publicate.
PSD somează guvernul demis Bolojan să respecte Constituția și inițiază procedurile legale împotriva abuzurilor de ordin legislativ pe care acesta le-a comis
PSD a avut și are întreaga disponibilitate de a susține măsurile necesare pentru îndeplinirea angajamentelor din PNRR și absorbția fondurilor europene, așa cum a demonstrat, inclusiv în actuala sesiune extraordinară a Parlamentului. Este responsabilitatea oricărui Guvern să îndeplinească obiectivele strategice ale României cu respectarea Constituției și a legii, nu prin încălcarea lor.
De aceea, Partidul Social Democrat a luat astăzi măsuri juridice ferme și fără precedent împotriva guvernului Bolojan, care, deși demis, continuă să acționeze ca și cum ar deține un mandat deplin, încălcând flagrant atât Constituția României, cât și limitările impuse de lege. Este prima etapă a unui proces de denunțare în fața tuturor autorităților competente a abuzurilor sistematice ale unui guvern al cărui mandat a încetat, iar interimatul miniștrilor săi a depășit termenul constituțional de 45 de zile.
De la momentul demiterii de către Parlament, acțiunea executivă a Guvernului Bolojan este strict restricționată de lege la acte de administrare curentă. Nu este interpretarea vreunui avocat, nu este vreo opinie politică — ci reprezintă norma constituțională explicită.
În loc să respecte această regulă fundamentală a statului de drept, premierul demis Ilie Bolojan a ales s-o sfideze și s-o interpreteze abuziv, după bunul său plac. A inițiat acte de dispoziție — hotărâri de Guvern și politici publice cu impact pe termen lung — ceea ce îi era total și irevocabil nepermis.
Nu vorbim de încălcări formale sau tehnice! Vorbim de acte cu impact direct asupra României. Un Guvern demis a aprobat și a impus Strategia națională pentru conservarea biodiversității și Planul de Acțiune aferent — documente programatice de mare anvergură, cu consecințe directe asupra construcției de autostrăzi, exploatării gazelor din Marea Neagră prin proiectul Neptun Deep și finalizării sau construcției de noi hidrocentrale.
Acestea sunt politici pentru viitor, adoptate de un Guvern fără mandat pentru prezent!
Astăzi am contestat aceste hotărâri adoptate în ședința de Guvern din 23 iulie 2026 și alte opt adoptate în același spirit de sfidare constituțională, toate marcate de același tipar: depășirea limitelor legale, ignorarea avizelor negative și exercitarea unor atribuții ministeriale expirate.
Mâine, 28 iulie, sesizăm Curtea de Apel București cu cerere de suspendare a executării hotărârilor publicate. Legea ne conferă explicit dreptul de a sesiza instanța fără a mai aștepta răspunsul Guvernului — și îl vom exercita.
Hotărârile nepublicate le vom contesta de îndată ce vor apărea în Monitorul Oficial. Nu există fereastră de timp care să funcționeze ca scut împotriva răspunderii.
Sesizăm Parchetul General — pentru ca procurorii să analizeze, în limitele competențelor lor legale, consecințele penale ale adoptării și punerii în executare a unor acte constituțional interzise.
Somația noastră este clară: Guvernul Bolojan trebuie să oprească de îndată publicarea hotărârilor ilegale în Monitorul Oficial și/sau să le reintroducă pe circuitul legislativ pentru reconsiderare, în conformitate cu normele constituționale!
România are nevoie de un Guvern care respectă Constituția — nu de unul care o reinterpretează în favoarea sa. PSD va folosi toate instrumentele legale disponibile pentru a restabili ordinea constituțională și a trage la răspundere pe cei care au ales să o sfideze.
Guvernul demis a ales să sfideze Constituția. PSD a ales să o apere!
Să-i fie de învăţătură de minte lui Bolojan. De când este premier, nu lansat nici măcar o anchetă sau control a covrigarului pentru cei 65 miliarde cheltuite în 2024.
Pai parca doar OUG nu au voie, in rest guvernul funcționează normal. Deci care e disperarea șobolanilor?
Guvernul interimar îndeplineşte doar administrarea treburilor curente (Constituţia, art. 110 alin. (4)) şi nu are voie să emită politici publice noi (art. 37 alin. (3) din Codul Administrativ). Tehnic vorbind, o strategie poate fi un document de politici publice (istoric vorbind, Ministerul Justiţiei a refuzat astfel de acte în alte situaţii de interimat). În mod sigur pe asta se bazează fundamentarea PSD (că altfel se duceau în instanţa de contencios dacă se luau de alte chichiţe, gen lipsa dezbaterii publice, unde ar fi avut şanse minime de reuşită). Ca finalitate… aş zice că au şanse măricele de câştig.
Dr2005 – Poate îmi explici și mie ce înțelegi prin ”politici publice noi”? Că io știu că jaloanele din PNRR NU SUNT politici publice noi în niciun caz! Angajamentele asumate de România în PNRR nu sunt de ieri, alaltăieri!
Mari pro-ieuropeni cum se dadeau ei, dar cer suspendarea proiectelor adoptate saptamana trecuta, doar alea de saptamana trecuta, nu si altele mai vechi ci doar alea necesare pentru jaloanele PNRR. Oricum, daca au ajuns la CAB acolo sigur se da sentinta fix cum trebe pentru cine e prieten cu Lia … si se va suspenda probabil, ca pe ei nu ii intereseaza mare lucru decat sa isi mareasca salariile. Si uite asa ii face p$d-ul treaba lui simion, si creste prostul in sondaje fara sa faca nimic
@DAMA tu îți iei informațiile de la șobolani?
grindeanu vrea sa ne saraceasca si mai mult!
Bolojan trebuia sa demita toți oamenii PSD numiți politic in funcții publice, sa înțeleagă Grindeanu exact ce înseamnă opoziția
Se întâmplă când ai un președinte mototol care nu vrea să propună un prim ministru ….
Taci, ai văzut tu paiațe mototoale?
E doar o marionetă a tâlharilor pesedeu și a șarlatanilor haur, puiul lui pesedeu.
Cum îl pune pesedeu, el așa stă.
Pentru tâlharii pesedeu nu contează cât de mult rău fac României și românilor
Tot ce vor ei e să jefuiască averea publică.
Pesedeu este cea mai mare nenorocire din istoria recentă a României.
Perfect, cu fiecare astfel de gest de o agresivitate specifica psd nu face decat sa-si asigure dispariția. Succes!
Tocmai ți-a explicat ca la proști că nu numai că nu e politică nouă, ci e veche de când a avizat-o Ministerul Justiției. Ghici cine era ministru.
Ce e greu, mă, să vezi disperarea grupului infracțional organizat, care e în stare să saboteze orice, chiar și surse de finanțare moka, numai să rămână ei la suptul banilor tăi (AI TĂI!), că altceva nu sunt în stare să facă?
Sau să citești cine a semnat avizul de la MJ?
Disperarea “justitiarului …OUG 13” este expresia nervozității ciumei roșii …..
Ciuma roșie are metehnele descrise de Orwell FĂ
Neisprăvitule, nu ți-au ieșit calculele cu dărâmarea lui Bolojan, două luni ai fugit de guvernare cu toată ”responsabilitatea pesedistă”. Bolojan se chinuie să administreze țara lăsată vraiște de voi și tot el e vinovat că nu ești în stare să faci un guvern și să-l înlocuiești ? Toți baronii Mafiei din toate domeniile și partidele sunt împotriva lui Bolojan, nu le pasă că distrug țara, doar ei să-și păstreze privilegiile. Și atâția români se mai lasă încă fraieriți !
Bah dar P…R…O..S..T esti Grindene tata ! Hai ca poate reusesti sa faci PSD-ul evaporat din sondaje, dai inainte cu putere !
E disperat, încearcă orice, sunt curios cât îl mai înghit ăilalți șobolani, ei înțeleg că ceva nu e in regulă dar sunt cufundați într-o stare ciudată de hipnoza și le e greu să priceapă faptul că corabia ia apă iar ei se vor îneca.
Parca de respectarea constitutiei era responsabila CCR , ce treaba are o plangere penala in instanta cu repectarea constitutiei ?
Hotărârile de Guvern nu pot fi contestate la CCR pentru că, teoretic, se emit în aplicarea legilor şi, tot teoretic, dacă legea e constituţională, atunci şi punerea ei în aplicare e constituţională.