Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele Nicușor Dan a demarat un „proces de analiză al conținutului și implicațiilor” Consiliului pentru Pace inițiat de Donald Trump pentru stabilirea gradului de compatibilitate cu obligațiile existente ale statului român, se arată, marți, într-un comunicat de presă al Administrației prezidențiale.
„Președintele României, Nicușor Dan, salută inițiativa Președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, privind promovarea păcii și a securității internaționale, inclusiv eforturile dedicate identificării unor soluții pentru conflictul din Gaza și pentru alte provocări globale majore.
În acest context, Președintele României a demarat un aprofundat proces de analiză al conținutului și implicațiilor Cartei Board of Peace, în raport cu angajamentele internaționale asumate anterior de România, în special cele din cadrul Organizației Națiunilor Unite, al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, precum și al Uniunii Europene.
Această evaluare are ca obiectiv stabilirea gradului de compatibilitate a noii inițiative cu obligațiile existente ale statului român și identificarea modalităților optime prin care România poate contribui la atingerea obiectivului nostru comun de consolidare a păcii în lume”, se arată în comunicat.
Context: Administrația Prezidențială a confirmat, duminică, primirea scrisorii transmise de președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, președintelui României, Nicușor Dan, prin care este adresată oficial invitația ca România să devină membru al “Consiliului pentru Pace”. G4Media a scris în exclusivitate, sâmbătă, despre invitația României în Consiliul pentru Pace citând surse oficiale.
Nicusoare, daca vrei sa faci parte din Consiliul pentru Pace si sa fii jumulit de Trumpanzeu de 1 miliard de dolari pentru asta, sa vii cu banii tai, de acasa, nu sa folosesti banii publici!
Dane, du-te la Consiliul European cu inițiativa fermă din partea României ca un grup de specialiști – inclusiv din România – să redacteze urgent Constituția Federației Europene.
…
Dane, fă ceva!
Pentru ce sa dai un miliard daca toate deciziile le va lua exclusiv trump conform statutului???