Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Miniștrii de Externe ai Rusiei, Serghei Lavrov, și Ucrainei – Dmytro Kuleba, se vor intâlni joi în Turcia, a anunțat luni ministrul turc de Externe.
UPDATE Ora 15:00 În conferința de presă în care a anunțat că o să se vadă cu Lavrov și Kuleba, la Antalya, șeful MAE turc a avut și o ședință în cadul Centrului de Coordoare și Sprijin al ministerului cu ambasadorii Moldovei, României, Ucrainei, Poloniei și consulul Turciei la Odesa, transmite aa.com.tr.
știrea inițială
Mevlut Cavusoglu, ministrul turc de Externe, a anunțat că întâlnirea, mijlocită de președintele turc Recep Tayip Erdogan, va avea loc în Antalya.
Dacă întâlnirea va avea loc, ar fi prima întrevedere la nivel înalt între cele două țări după ce Rusia a început invazia Ucrainei pe 24 februarie.
Vom reveni
Daca se duce nea lavrov cu rachetele nucleare sculate sigur o sa obtina pace.
Ce dreaqu pace sa negocieze arogantul asta?
Rusii o sa spuna ca vor toata Ucraina acum, ucrainienii nu au cum sa accepte asa ceva. Si continua crimele de bebelusi, ca asa simte Putin ca o sa fie el in siguranta.
A făcut și Erdogan un lucru bun!
Bravo Turcia!
Bravo Polonia!
Bravo Romania!
Natiuni puternice, empatice, implicate. Culmea e ca, pana mai ieri, Germania ne dadea astora trei tari lectii de democratie si de moralitate. Ha ha ha ha!
Cred că acum redactează Nota Ultimativă😂
Cu Bidonul nu dai înnapoi. Nu are suflet şi gândeşte 7-8 mutăti înnainte.
NO COMPROMIZE!!!
Ar fi de dorit ca aceasta intalnire sa duca la PACE. Cei care sustin contrariul sa se gandeasca la razboiul care ar putea ajunge curand si in Romania.