Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Modificare esențială introdusă de Ministrul Educației în procedura înscrierilor în clasa pregătitoare 2020: regula formării claselor de copii după criterii transparente și nediscriminatorii se aplică în toate școlile. Modelul introdus de Timișoara acum 4 ani și anunțat anul acesta de București – repartizare alfabetică a elevilor pe clase sau prin tragere la sorți în ședință publică organizată de școală – este pe cale să fie transformat în regulă, potrivit proiectului metodologiei de înscriere în clasa pregătitoare 2020 pus astăzi în dezbatere publică.
Ministerul Educației și Cercetării a lansat astăzi, 4 februarie 2020, în consultare publică, Metodologia și calendarul de înscriere a copiilor în învățământul primar pentru anul școlar 2020-2021. Principalele noutăți incluse în proiectul de metodologie vizează constituirea formațiunilor de elevi în clasa pregătitoare, precum și soluționarea situațiilor excepționale ale copiilor care nu se încadrează în tranșele de vârstă prevăzute de metodologie, anunță instituția.
Sursa: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministerul Educatiei a uitat ca sunt scoli în care fiecare clasa pregătitoare are un anumit profil. Una intensiv germana, alta intensiv engleza, alta matern germana, altele fără vreo limba studiata în mod intensiv. Asa ca nu poate fi aplicata în toate școlile metoda tragerii la sorti a numelor copiilor.
Eu era sa fiu „victima” a unei astfel de metode, chiar pe vremea lui Ceaușescu, atunci când se practica.Nu este deci noua metoda.
Și anume, elevii din prima parte a catalogului au fost repartizați la lb franceza, a doua parte a catalogului, la lb engleza.
Eu doream lb engleza și a trebuit sa fac cereri și sa aștept aproape o luna aprobare.