Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
CSAT a secretizat lista cu proiecte propuse de Guvern pentru a fi finanțate prin mecanismul european SAFE, în cadrul căruia României i-a fost alocată suma de 16,7 miliarde de euro, au declarat pentru Economedia mai multe surse. Administrația Prezidențială nu a răspuns la întrebarea noastră dacă CSAT a secretizat lista cu proiectele pe care România dorește să le finanțeze prin mecanismul SAFE. „Potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării, cu modificările și completările ulterioare, hotărârile Consiliului se comunică numai autorităților administrației publice şi instituțiilor publice la care se referă, integral sau în extras, cu excepția celor pentru care se hotărăște altfel”, a transmis Administrația Prezidențială.