G4Media.ro

BREAKING Curtea de Apel constată că Traian Băsescu a fost colaborator al…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

BREAKING Curtea de Apel constată că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Decizia poate fi atacată

Curtea de Apel București a admis vineri acțiunea Consiliului Naţional Pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) și a constatat calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa fostului președinte Traian Băsescu, potrivit deciziei instanței.

Traian Băsescu, acum europarlamentar, poate face recurs în 15 zile de la comunicare.

Anunțul oficial al Curții de Apel București: ”Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”.

Reamintim că CNSAS a dat verdict de colaborare cu Securitatea în cazul fostului președinte după ce la dosarul său au apărut noi probe, potrivit cărora Băsescu și-a turnat colegii de facultate, semnând note cu numele conspirativ ”Petrov”. Potrivit CNSAS, Băsescu dădea informații la Securitate despre comportamentul, atitudinea și poziția colegilor săi față de regimul comunist.

Traian Băsescu a precizat în sala de judecată că nu a ştiut că i s-ar fi alocat un nume conspirativ, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, s-a apărat el.

El a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia. „Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a menţionat Băsescu.

„Mă obliga legea să-i răspund. (…) În ceea ce priveşte sancţiunile, când eşti elev militar poţi fi exmatriculat”, a spus Băsescu, menţionând că a dat două note colonelului de contrainformaţii Tudor.

Potrivit CNSAS, fostul preşedinte Traian Băsescu a dat note informative ce ar fi dus la menţinerea în ţară a unui coleg de la Marină.

Din documentele depuse în instanţă de CNSAS rezultă că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu gradul de locotenent-colonel, şi că ar fi dat două note informative olografe.

Conform CNSAS, pe parcursul colaborării cu Securitatea, Traian Băsescu a furnizat informaţii prin care se denunţau activităţi potrivnice regimului totalitar comunist, precum intenţia de a pleca în străinătate şi relaţii cu cetăţeni străini, existente în notele informative date în 05.05.1975.

„Analizând informaţiile furnizate de pârât, apreciem că acestea vizează îngrădirea dreptului la viaţă privată (art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice) şi dreptul la liberă circulaţie (art. 12 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice”, susţinea CNSAS.

Potrivit Consiliului, urmare a uneia dintre notele informative date de Traian Băsescu faţă de un coleg, Securitatea a avizat negativ desemnarea acestuia pe nave româneşti care plecau în afara graniţelor ţării.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

54 comentarii

  1. macar a scapat-o pe udrea…
    decat sa spuna ce stie, mai bine colaborator la seku.

    • Nu stiu cati dintre voi, cei ce comentati pe aici , ati cunoscut live realitatea de dinaintev de 1989. Eu ma mir ca pe baza a doua note informative, date pe vremea in care era elev/student(?) la Institutul de Marina, rapoarte date , cica, in baza regulamentului ce se referea la aspectele curente, se poate da un verdict atat de dur.
      Spun asta fiindca mi se pare prea putin si mai ales pentru ca impactul celor doua note n-a fost si nici nu putea fi distrugator pentru cei parati. Nu exista probe pentru restul anilor cand Basescu era deja in campul muncii pe navele pe care le-a condus.
      Si chiar daca ar exista rapoarte sa nu uitam ca din 1971 era in vigoare legea 23/ 1971 privind relatiile cu strainii, conform careia trebuia sa raportezi, in scris, conducatorului unitatii orice discutie avuta cu cetateni straini si, in general, tot ce s-a intamplat relevant, cu ocazia unei deplasari in strainatate.
      Institutiile de cercetare din Romania erau atent supravegheate de catre cadrele securitatii si cercetatorii care participau la diverse conferinte stiintifice, la care se aproba deplasarea(de regula doar in statele socialiste, dar la care participau de obicei si cercetatori din statele occidentale). Periodic, Securistul care raspundea de o unitate de cercetare organiza intalniri cu cercetatorii pentru a verifica in ce masura cunosteau acestia prevederile legii 23/1971 si sa le furnizeze „trucuri” pentru a ocoli raspunsurile la intrebarile capcana, pentru a nu dezvalui fara sa vrea secrete din activitatea proprie de cercetare.
      La o astfel de intalnire, una dintre colege l-a intrebat pe securist daca si discutiile private la un pahar de vorba cu un strain trebuie raportate, iar securistul a ciulit urechile precum ogarul care simte vanatul. Si o ruga sa detalieze cat se poat e de exact.
      Pana la urma, se dovedi ca tipa vroia sa atraga doar atentia asupra ei fiindca se considera o diva, iar pe barbatul strain, din Italia, dupa cate am inteles, nu-l interesau secretele institutului, ci vroia sa guste o noape romantica…
      Revenind la cazul Basescu, este clar ca trebuia sa predea raport dupa fiecare deplasare, catre conducerea unitatii. ca aceste rapoarte ajungeau pe masa securitatii nu e nici o indoiala, dar pe aceasta baza, Basecu nu poate fi acuzat din moment ce se conforma legii 23/1971.
      Sunt convins ca Basescu tinea la oamenii lui de pe vas fiindca toti erau niste rotite ale angrenajului de care depindea siguranta lor pe mare si oceane. In acest context, mi se pare firesc sa fii dorit sa aiba cei mai buni oameni si, in acelasi timp, sa se debaraseze de cei care creau probleme.
      Probabil, Basescu a fost un capitan cel putin bun daca i s-a dat pe maini cea mai mare nava. Oricat de blamat poate fi regimul comunist, nu cred ca alt stat ar fi dat nava decat tot unuia in care avea incredere. Asa cred ca nava Biruinta n-a fost incredintta unuia nepriceput, fara experienta si fara capacitati organizatorice.

      P.S. In vara cand am terminat facultatea se zvonea ca ni se vor repartiza 4-5 locuri pe nave de pescuit iar noi tinrii chiar speram sa primim ceva locuri pe nave de pescuit, ca ingineri, darpana la urma, desi ni s-a propus, n-au mai venit locuri prin repartitie. Acum, as fi fost in posibilitatea sa scriu in deplina cunostinta de cauza….

    • @Jean Paul: confunzi profesionalismul (capitan, presedinte) cu mizeria morala. Ce i se reproseaza lui Basescu este ca dupa Revolutie, cand el insusi a spus ca a aflat ca, de fapt, Contrainformatiile Militare erau parte a Securitatii … s-a facut ca nu a aflat. 💡 Decat vreo 30 de ani, vorba prietenilor lui. Si a mai si dat declaratii cum ca nu a colaborat, desi avea reprezentarea a ce a facut si cui a dat in scris.

      Adica moralmente este un vierme. La asta, cum il scuzi?! :mrgreen:

      Este si el un om mic cu ambitii mari, ca multi altii. E caz banal, de manual; nu e vreun deosebit. A facut si bune, a facut si rele, da’ a imbatrint cam ca Ilie Nastase, ajungand un nefrecventabil …

  2. Si cat l-au aparat domnii Tapalaga si Pantazi ca nu e… 15 ani de fake fact. Iar cei de pe aici le tineati isolnul si injurati „latrinele” care de pe atunci informau corect. Eu sunt suficient de tanar sa astept deschiderea arhivelor si sa mi se confirme ce nu au spus nici cei de la A3, dar imi este clar de pe acum, ca a fost si agent al unor puteri straine.

    • Va referiți la „latrinele” turnătorului Felix?

    • Puteri străine? Scrieți ca și cum este ceva rau. La
      categoria puteri străine se pot înscrie și cele occidentale :))

    • Pentru mine aici stirea nu este ca basescu era turnator. Pentru mine stirea adevarata este confirmarea despre cat de penibila a fost presa care l-a slugarit pe acest individ peste 10 ani si l-au zugravit ca pe un fauritor al statului de drept si luptator al demascarii comunismului. Iarasi despre cat de creduli sunt cei care si acum injura „ciuma rosie”, dar au defilat sub stindardul unui turnator care a ridicat securismul pe noi culmi si la un sfert de veac de la caderea lui Ceausescu. Nu trebuie sa uitam ca acest om dedicat securitatii a edificat un nou sistem securist. El este demascat, dar generalimea corupta si tradatoare de tara inca e la butoane. Rade de el, dar si de voi cei care inferati acum coruptia lui Veorica.

    • @Victor
      „Iarasi despre cat de creduli sunt cei care …. au defilat sub stindardul unui turnator care a ridicat securismul pe noi culmi si la un sfert de veac de la caderea lui Ceausescu” – zicerea aiasta, pe care ai avut tăria s-o dai în scris, e falsă dacă o aplicăm „latrinelor” care „de pe atunci informau corect”?
      Dacă „adevărurile” ți le iei de la latrine, nu te mai lăuda că ești „tînăr”. Că e preferabil să fii babă cu discernămînt.

    • Bai postac psdist victor, zi mai bine ca nu mai poti de bucurie ca o ia basescu in freza pentru doua note informative, date fara sa stie cat de greu vor cantari 50 de ani mai tarziu. Va bucurati, scarbelor, ca e pedepsit acum, dar v-a tras-o 10 ani de nu v-ati vazut! Se vede ca totul se plateste in viata, realizezi ce rasplata veti avea voi, psdistii? In gaura de sarpe, nene, daca va pititi, si veti fi gasiti si-acolo, pentru ca aveti o lista kilometrica de plata!

    • @Gabriela Constantinescu, da proasto, a tras-o PSD-ului atât de tare că în 2012 au luat 70% în alegeri. Băi, vacă, retrage-te de aici că nu te mai suportă nimeni.

    • @ Victoraş,
      Zic să te relaxezi, pen’ că agitatia peste măsură nu face bine la corazon si n-am chef sa te ”cazez” ca la Săpoca – doi la ceaun…!
      Nu ne-am amagit nicio clipa ca cel numit in functia de sef la NAVROM-Anvers ar fi putut fi vreun sfant fara de prihana! Pur si simplu ne-a placut cum a dat Mu13 PSD-ului vreme de mai bine de 10 ani si poate pentru aceaste momente de distractie de neuitat MERITA IERTAT de o parte din pacate…! Ai auzit bine ce-am spus? MERITA IERTAT de o parte din pacate, iar treaba asta nu ti-o spune orisicine, ti-o spune cel ce tine catastiful sub cheie…!
      Si poate ca a fost agent american… Ce o sa faci, o se te oftici? Sau poate ca a fost agentul meu personal, ca doar cum altfel ar putea fi atat de rezistent la bautura…?! Ce o sa faci, o sa te oftici?

    • @Arcturian,
      Cine esti tu sa hotarasti cine trebuie sa se retraga si cine nu trebuie? Presupun ca nu ai uitat ca site-ul e vizitat regulat de un anumit…personaj, sa-l caracterizam drept ”intunecat” pentru a putea fi identificat, care personaj chiar are unele atributii pe partea de …selectie functie de numarul de pacate….?!
      @Gabriela,
      Nu-l lua in seama! Are mintea intunecata inca de ieri dupa-amiaza…

    • Intelighentule, Latrinele -cand era pe val-il acuzau ca e ”chior”, afemeiat, betiv si ca a furat flota !! Turnatorul-de-rude nu l-a acuzat ca a fost turnator ca corb la corb nu ”isi scoate ochii”!! Latrinele nu au vorbit nici in treacat de vreun act de coruptie al Coanei Leana sau al famigliei decat dupa ce sesizarea DNA cu fratele sau !! Au sarit pe Coana Leana ca a cumparat-perfect legal- perdele la minister dar nu au spus-de exemplu- ca Coana Leana nu a semnat absolut nimic la nici un minister ci a imputernicit un idiot, fost sef de popota sa semneze tot , nici ca tot ea era protejata informativ in calitate de principala finantatoare , consiliera ……

    • Vai, dar chiar sunteti „triggered” (By me!) Am spus doar ca la A3 si Ciuvica au spus inca de acum 10 ani ca basescu a fost un om al Securitatii. In tot rastimpul asta presa aservita lui Basescu si-a indus cititorii in eroare. Nu numai ca nu au stiut si nu au spus, dar au negat vehement si i-au atacat violent pe cei care au invocat trecutul securist al lui Basescu. Inca si mai penibil, l-au numit un veritabil denuntator al comunismului, l-au sustinut in permamenta. Domnii Tapalaga si Pantazi nu mi-au dat fake news. Inca si mai grav, mi-au dat un tablou de ansamblu fake. la fel si cu anticoruptia, ei promoveaza o imagine falsa ca e pe bune, usor contrazisa de fapte inconsecvente, in timp ce Antenele cred ca sunt mai aproape de adevar, ca este o operatiune de indepartare a liderilor politici incomozi a Securitatii. Ce nu spun la A3, si intr-un fel pot intelege de ce, este ca toata aceasta mascarada judiciara a fost gandita si orchestrata de si din America. In Romania au fost doar tradatori de prosta factura precum Coldea si Maior, sau oameni luati de la coada vacii precum Kovesi asa cum si rusii in anii ’50 rusii s-au folosit de oamenii cei mai de jos ai societati.

    • Inițiatorul statului securist-mafiot actual de sub conducerea lui Klaus Johannis pe care-l numește cu emfază „stat de drept”.

  3. Era logic.

  4. ti-a tras-o felixache, fostul puscariash. slugile lui felixache din aparatul de „stat” l-au lasat si cu averea intacta.

  5. Un turnător nenorocit!

  6. Voi va asteptati la o justitie corecta din partea unor judecători timorati de analfabrta functional afina florea?De cand informarea asupra unui incident ce afecteaza siguranta unei comunitati reprezinta politie politica?Tot va este frica de el leprelor!

  7. În 2012, Populaţia României a fost condamnată să aleagă între lepra asta bătrână şi leprele din USL. Măcar acum, să se ştie câtă murdărie au fost şi unii şi alţii.

  8. Te-ai cacat pe tort Traienele. Oricum, pt faptul că ai destructurat grupările de infractori trădători și vanzatori de țară cu ajutorul SRI,DNA sau plm cu mai cine, toate păcatele îți vor fi iertate(inclusiv că ai ținut-o pe Nuți în brațe) Dă-i în plm de hateri ai fost și vei rămâne boss. Te pup și te iubesc.

  9. Stiti cat dintre tinerii USR-isti sunt odraslele unor oameni cu acelasi profil? Oameni noi, intr-adevar. Stirea asta este despre istorie. Tinerii trebuie sa se trezeasca fata de securismul de astazi, despre uneltele si slugile noii Securitati.

    • un argument ai sau numa lozinca de mancat rahat te-a invatat la partid?

    • Măi Victore, văd că ești activ nevoie mare, musai ca vrei ceva. Mă, nu știm, da’ tu știi câți dintre iubiții tăi psdisti erau activiști de partid pe vremea aia „trecută” ?
      Mă da’tu știi că Felix motanu ăla care vă arată latrinele toată seara , a fost șerif la secu ? Da’ dintre odraslele turnătorilor la secu știai că unele au ajuns chiar președinți la Senat ?
      Sau vouă la grupa de propagandă nu vă spun cheatiile astea ?!?

    • Sunt activ pentru ca eu pe acest site vin periodic doar pentru a vedea cel mai taliban public asa cum l-au construit in timp domnii Tapalaga si Pantazi. Imi place sa va vad in disonanta cognitva si sa va contemplu pana unde puteti merge in raspar cu realitatea. Azi am venit sa vad cum reactionati cand in sfarsit vedeti ca Basescu era un turnator ordinar pe platforma celor care ani de zile vi l-au zugravit ca pe un inger anticoruptie, luptator al demascarii comunismului, edificator de stat de drept. Va suparati pe mine, in loc sa va suparati pe voi ca v-ati mintit unii pe altii ca basescu e minunat in acelasi timp in care erati convinsi ca sunteti anticomunisti. E absolut magnific.

    • Se trezesc o prună..

  10. Probabil de aceea își permitea să se bâtă pe burtă, să se tragă de șireturi cu dictatorul, fost șef KGB, Vladimir Putină, noul Hitler al Euroei. Putină are și un corespondent Stalin cu care s-a încârduit. Probabil a fost implicat și în vânzarea către ruși a AlRo Slatina. Românul cu iz de rus Valcov, fost primar PD de Slatina, fost consilier al lui Dăncilă și actual pușcăriaș a fost și el părtaș la afacere. Toate se leagă.

  11. Dar stati usor! Calm, nu va repeziti, ca s-ar putea sa avem, pentru a cata oara, surprize!
    Baselu va face recurs, recursul se va judeca la ICCj, iar ICCJ, asa cum ne-a uimit in muuulte cauze, va da sentinta definitiva si irevocabila inversa fata de cea a CAB, c-asa-i Justitia la romani! Vezi cazul rasunator al sentintei favorabile date de CAB pentru BCR-BpL impotriva Curtii de Conturi (2017) care a avut o atitudine si actiune abominabile, sentinta inversata de ICCJ, care prin decizia monstruoasa a ei (2019) a preferat sa protejeze statul roman in dauna a 600.000 de clienti ai bancilor pentru locuinte furati pe fatza de Curtea de Conturi si Guvern.
    ICCJ a fortat (incalcat) legea pentru a proteja statul, nu doar pentru a salva Curtea de Conturi de la potlogariile facute; a salvat implicit si celelalte inalte institutii ale statului implicate in problema: BNR, Guvern, Parlament, alte institutii de control.
    Aceste lucruri s-au intamplat in mandatul de Presedinte al lui Klaus Werner Iohanis, care n-a auzit, n-a vazut, n-a fost informat si, pe cale logica, „a tacut si a facut” si caruia nu i-a pasat absolut de loc (au demarat in august 2015 si s-au sfarsit in iunie 2019).

    • Lasă Rădulescule că dacă le dă ÎCCJ invers cumva, le îndreaptă CCRul, pentru că Dorneanu se pricepe,că și el a fost de meserie.

    • Aoleu, am uitat de CCR!!!!!!!!!!!!!

  12. Tăpălagă, Pantazi, Pleșule, Liiceanule, hai bă, canaliilor, ziceți ceva….

    • Hop si postacul psdos arcturian, el de ce sa nu infiga o zambila-n branza?

    • Lu Liiceanu poți sa-i sugi pl! De restul nu știu sigur, dar lu Liiceanu poți sa-i sugi pl linistit cu tot cu pesedeu ma-tii.

    • Bai pula proasta, tu ii faci canalii pe Liiceanu si Plesu?!!!!!!!!!!!!!!!!! Chiar ca unii au prea multa libertate!

    • Sunt sigur ca domnul Liiceanu, ca intelectual rafinat, apreciaza ca are sustinatorii aici si mai ales de apetitul cu care acestia vorbesc, dovedind inalta clasa, despre suptul p_lii. Si mai ales ce injuraturi alese. Cat rafinament…

    • Cu imbecilii trebuie sa te porti urat pentru ca altfel ei nu inteleg.

    • @Radulescu Marcel: Hai las-o dracu’! Asa zice Liiceanu ca ar trebui sa faci?! 😆

  13. Numai cine nu a traif pe vremea aceea poate vorbi de rau un om care,mai ales lucrand in marina ,a dat note informative.A judeca e usor.Important e daca a facut rau sau a profitat.Ce oameni de calitate ca Mona Musca au fost eliminati pentru o nota informativa,iar jigodii adevarate au prosperat!Traian Basescu a tot fost verficat.Ca sa vezi,tocmai acum l-au depistat mare colaborator!Acum cand justitia in mare parte e inregimentata PSD,lucru care nici pe vremea nenorocitului de comunism nu s-a intamplat!

    • Incurci borcanele!
      DUPA Revolutie, cand zice el insusi ca a avut reprezentarea faptului ca tot Securitatea sunt si Contrainformatiile Militare, s-a facut ca nu stie. Si a mai semnat si declaratii. Aici e problema!

      Iar faptul ca e pacat ca Mona Musca a fost ejectata din cauza unor turnatorii aparent nevinovate ai dreptate! E pacat ca DOAR Mona Musca a fost ejectata! Alta treaba daca se aplica punctul 8 de la Timisoara. Supravietuia natiunea si fara oamenii astia valorosi (poate) dar distrusi moral. Si eu as zice ca ajungea muuult mai bine.

      PS: Basescu a tot fost verificat insa de fiecare data s-a constatat ca din dosarul sau de la Securitate … lipsea continutul. Asta nu inseamna ca e curat ca lacrima, ci doar nu se poate dovedi rezonabil ca e o mizerie. Pana la proba contrarie. Care iata ca a aparut, cam in stilu’ Al Capone, e adevarat. Dar delatiunea este cam ca violu’, nu merge sa spui „hai dom’le, ca a violat-o putin doar, pe margine!”. Ori sau nu!?

  14. Instanța a constatat ce știa toată lumea. Pe vremea lui Ceașcă nu puteai ieși din țară ca simplu șofer de TIR sau de ONT, dacă nu dădeai cu ciocu rapoarte la Secu.
    Băsescu A FOST CĂPITAN DE NAVĂ, SEFUL MISIUNII COMERCIALE A ROMÂNIEI LA ANVERS(Belgia pentru „a.funcționali”)COMANDANTUL CELEI MAI MARI NAVE PE CARE A AVUT-O FLOTA ROMÂNEASCĂ VREODATĂ și vrea să spună cu nu dădea rapoarte la băieții cu mapa, că el făcea doar bișniță cu blugi și radiocasetofoane ?
    Băi Popeye cu cine p..a mea crezi că vorbești ? Crezi că noi am uitat în ce țară am trăit ??

  15. Pentru cei sub 50 de ani, poate mai exista o sansa sa creada ca nu a colaborat cu securitatea. Inainte de caderea regimului, nu puteai fi capitan de nava comerciala, care naviga in afara teritoriului, fara a colabora cu securitatea si fara sa fii membru de partid.
    Extrem de simplu: imposibil.

    Ceea ce estre extrem de jenant, pentru Romania, este ca au trebuit 30 de ani, ca sa sa afle. Din pacate, romania nu a scapat si nu va scapa foarte curand de PCR/Securitate/BOB/etc. Si’au schimbat numele, insa sunt aceleasi „cadre”, care au format si formeaza alte „cadre”. Romania s’a transformat dintr-o tara „national-comunista”, intr-o tara „national-comunista”. Diferenta fiind ca aceleasi „cadre”, au acum, posibilitatea sa isi arate avutia 😉

    • Exact asta spun și eu. Nu ieșeai din țară cu un căkat de TIR cu cartofi, darmite cu ditai măgăoaia de 150.000 tone, plină cu tamburi de frână.
      Stăteau cu paiu’n kr amărăștenii ce lucrau în Irak sau Libia, sau ăia care au muncit în Egipt, la Asuan, iar nenea ăsta zice că să moară mortu din căruța goală că el nu știa ce și cui raportează ? A crezut că, nu a știut că ,bla bla bla. Păi ce, umbla tot timpul beat ? Asta e frățică: dacă nu pupai inelul, pupai tu p.la, ieșiri pe dincolo.

    • @Zeus Amadeus
      Incredibil, cum au „uitat” romanii in ce tara au trait 😀
      Nici macar amarat de ghid ONT nu puteai lucra, fara sa semnezi. Puteai da examenele la doi ani, le puteai trece cu succes, insa nu pupai nici un grup vestic. Nici in Bucuresti, nici la mare. (din proprie experienta) Lucrau doar cunoscutii mei care au semnat.

      Exista o singura varianta, pentru a nu semna: „sa fii fiica/fiu de”. Atunci puteai sa scapi fara semnatura, parintele tau, fiind „garantia” ta, atata timp cat era in functia sa (importanta)

      Un adevarat sistem mafiot

  16. La ani distanță este o știre neinteresantă.

  17. Mulțumim iubitului nostru “președinte de omoare “al PSD și acelora care ii Votează cu regularitate urmasii !

  18. Ar trebui sa-si dea demisia din parlamentul european si sa se ascunda la 2 m sub pamant. Nu merita nici numele conspirativ de Petrov. Stanislav Yevgrafovici Petrov a fost un locotenent-colonel al Forțelor Sovietice de Apărare Aeriană, care a devenit cunoscut drept „omul care a salvat singur lumea din războiul nuclear” pentru rolul său în incidentul de alarmă nucleară sovietică din 1983. Acest mincinos – basescu, base, basarica este sinonim cu …cel mai slab conducator al acestui popor de la Burebista incoace. Sictir basescule….va udrezez….

  19. Basescu a recunoscut c-a fost colaborator inca din 2004. Acum, sincer, nu stiu care-s consecintele, pateste ceva ? Ca daca o dam asa, n-ar fi trebuit niciodata sa fie presedinte, mai stim noi unul cu probleme care a ajuns …

    Inca ceva, pana la urma, hectarele de la Nana sunt legale ? N-a mai vorbit nimeni nimic despre …

    + faptul ca frac-su era bagat in buricul mafiei constantene e aproape uitat de Media …

    Inca nu s-au elucidat multe … Astia-s protejeati de Protejati. N-ai ce sa le faci … SRI stie foarte bine asta …

    Hai, baieti, va maturizati si voi si faceti ce trebuia sa faceti dintotdeauna ?

    Zero afaceri, de orice culoare, curatenie generala. Va iertam doar sa reparati tot ce-ati gresit … Hexifarma, aia e, sa nu se mai repete. N-avem cum s-aducem mortii inapoi.

  20. Aici e orgie, bai, baieti, ba. Orgie basista. Frectie la picior de lemn. Comentati degeaba. Pe Base -l doare-n basca. Are cine sa-l apare. Cand asta o sa faca puscarie tara noastra nu se va mai numi Romania. 🙂

  21. Că nu dăm înainte de 30 de ani, e clar și toată lumea e de acord.
    Dar va invit să reflectați asupra următorilor ani din istoria contemporană a românilor, la ce variante au avut de ales:
    – 1990 PCR–>FSN: Iliescu (Duminica orbului)
    – 1992 FSN–>FDSN: Iliescu
    – 2000: Iliescu (FDSR–>PDSR) vs Vadim : WTF ???
    – 2004: Băsescu vs Năstase (PDSR–>PSD)
    – 2009: Băsescu vs Geoană (PSD=GIO)
    – 2014: Iohannis vs Ponta ?(GIO)
    – 2019: gruparea [# muie PSD-ALDE] vs analfabeta Veorica [GIO, PSD se va dizolva] ????
    Ghiciți cine va câștiga ?

  22. Si pentru SRI, dar mai ales pentru securitate racolarile se faceau din timpul liceului. Anumiti domni se ocupau de racolarea si realizarea dosarului inainte de sustinerea admiterii la diferite institutii de invatamant superior. Cum sa spui ca nu ai stiut? Par

  23. OBServ, într-un mod de altfel previzibil, un atac diversificat la prima vedere (totul pornind de la Băsescu/Kovesi/partide de securiști), dar cu aceeași tematică, retorică – că serviciile informative / securitatea ar fi in spatele partidelor de dreapta, gen #muie PSD-ALDE sau elegant vorbind anti-PSD pe canalele media ROMtv, iRealitateaTV, LatrinaTV si TVR.
    Despre PSD nimic, prin omisiune!
    Reclame la greu despre călătorii in Israel.
    Înțeleg de aici că cineva bagă bățul prin gardul României să dezbine opoziția? Oare cine ? Ițic sau Ivan? Eu îl bănui pe Ițic, pe Ivan nu îl duce capul, atacul ar fi fost mai puțin sofisticat!

  24. BASESCU a dat 2 note informativa despre doi baieti palestinieni,NOTELE erau de BINE.Si atunci care e problema.Daca aia nimereau la mine,dadeam note cu placere.

  25. PACTUL ala invocat de cnsas e din 1966.Nici un roman nu stia de el,adica sa poti circula liber in lume. cenesasu asta mananca o caruta de bani cu informatii de rahat de acu juma de veac. SECURITATEA era formata din baieti cu multa scoala. In vremea odiosului,maica-mea a fost tratata si salvata de cancer ganglionar.In 2010,dusa la spital pt .un vertij a contractat pioceanic si a fost omorata dupa ce mai nainte cotizasem cu 300.000.000 lei vechi.