Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) l-a acuzat miercuri pe premierul Ilie Bolojan că a inițiat ”o procedură nelegală” de refomare a pensiilor magistraților, cu referire la un material trimis de cabinetul premierului care conținea propunerile de modificare a legislației privitoare la pensiile speciale din justiție.
Comunicatul CSM, semnat de Elena Costache, președinta instituției, vine după două ieșiri publice în care doi membri ai Consiliului l-au comparat pe Bolojan cu un ”măcelar”, respectiv l-au acuzat de ”minciună”. Reacția CSM e ca urmare a propunerilor premierului de creștere a vârstei de pensionare la 65 de ani și de plafonare a pensiei speciale la maximum 70% din salariul net.
”În răspunsul comunicat de Consiliu s-a subliniat că această modalitate de „consultare” este în afara oricărui cadru legal de legiferare în domeniul justiției, prim-ministrul neavând competența de a iniția un astfel de demers”, se arată în comunicatul CSM.
”În consecință, nu poate fi vorba de acordarea avizului prevăzut de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, Consiliul Superior al Magistraturii neputând fi implicat în desfășurarea unei proceduri nelegale de adoptare a unui act normativ care vizează sistemul de justiție și care, în esență, este doar o simulare de consultare a autorității judecătorești”, se mai arată în comunicat.
Reamintim că guvernul a făcut public marți un document care conține propunerile de modificare a legislației referitoare la pensiile speciale ale magistraților.
Articolul continuă mai jos
Dupa ce ca-s mafioti si frati cu coruptii si infractorii, magistratii sunt si obraznici!
Și care este obrăznicia? Poți explica ? Câteva cuvinte logice, dacă se poate.
Mafioți și ce mai scrii, ai argumente logice ? Pe care le poți expune coerent, în fața oricărui magistrat?
Aici va fi lupta cea mare.
E cineva care credea că CSM va susține măsurile împotriva privilegiilor? Sau care crede că CCR-ul va lăsa să treacă o lege care le afectează „drepturile” câștigate de la PSDPNL?
E cineva care credea că CSM va susține măsurile împotriva privilegiilor? Sau care crede că CCR-ul va lăsa să treacă o lege care le afectează „drepturile” câștigate de la PSDPNL?
Pai da, e evident că CCRu va bloca orice reducere a privilegiilor, sigur că e inițiativa „nelegală” și „neconstituțional” că le scad pensiutele de mii de euro ….
nesimțire maximă…
Nu scad pensiuțele nimănui. Orice modificare se aplică pentru viitor. O lege clară, ce reglementează problemele din justiție, create de clasa politică, inclusiv vârstă de pensionare și cuantumul pensiei, a fost adoptată acum un an și jumătate, cu avizul Comisiei Europene.
Eu greu de înțeles, nu ?
Ne supărăm și dăm foc, pentru că nu suntem toți plătiți la fel, indiferent de meserie, nu ?
Șoriciul e gros de două degete!
Nu cred ca merita efortul de a comenta asa-zisele propuneri de reforma a pensiilor magistraților. Un singur exemplu este suficient pentru a releva cat ii duce capul pe Bolojan si echipa lui. Aceștia vorbesc despre o etapizat a creșterii vârstei de pensionare si propun o creștere de patru ani la fiecare an calendaristic. Cat de prost sa fii sa nu-ti dai seama ca asa zisa etapizare înseamnă de fapt creșterea vârstei de pensionare instantaneu la 65 de ani. Pentru a exista o etapizare, oricare ar fi ea, la un an calendaristic, vârsta de pensionare ar trebui sa crească cu o durata mai mica de un an. Se zice ca Bolojan este inginer, deci ar trebui sa știe ceva matematica. Proiectul asta arata ca nu are nimiccomun cu matematica. Cum o fi ajuns asta inginer?
Domnule prim ministru, fă un semn dacă trebuie și ieșim. Mi-era dor de o manifestație adevărată.
Se ascute lupta de clasă.
Clasa privilegiaților contra celor fără drepturi speciale, neexcepționali.
Așa spuneau și comuniștii în anii 50
La ei ma refer.
Magistratii de azi sunt urmasii lor, in linie directa. Si vor lupta pentru a nu ceda niciunul din privilegiile suplimentare pe care le-au cucerit in ultimii 35 de ani, fara sa piarda din cele castigate in cei 45 anteriori.