Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ludovic Orban, președintele PNL, a anunțat luni că liderii coaliției de guvernare au decis să modifice legislația astfel încât să permită modificarea contractelor de lucrări publice după ce prețul materialelor de construcții a crescut masiv.
„Am discutat un subiect foarte important şi trebuie menţionat pentru că trebuie să ştie autorităţile locale, constructorii. Ştiţi foarte bine că, nu numai în România, în Europa ne confruntăm cu un val de creştere a preţului materialelor de construcţii şi am luat decizia să îmbunătăţim legislaţia astfel încât să permitem actualizarea valorii contractului în funcţie de creşterile efective ale preţului materialelor de construcţii”, a spus Orban, după şedinţa coaliţiei care a avut loc la Guvern.
„Este vorba de modalitatea de indexare a valorii contractelor ca urmare a creşterii preţului la materialele de construcţie şi aici este vorba de nişte creşteri fără precedent atât la fier beton, la lemn, la cupru, la agregate, balast şi toate celelalte materiale de construcţii pentru că altfel există riscul ca foarte mulţi constructori să nu poată să-şi finalizeze obiectivele de investiţii fără un mecanism corect de indexare a valorii contractelor”, a mai spus Orban.
Noile “liste de prețuri”
Oțel – creșteri de 110% în Italia, de 70% în Germania și Franta, 64% în Spania. În România creşterea inregistrată este de 70%. Bitum – creştere de cca 15% la nivel comunitar. Ciment – creştere de 10%. Lemn – creștere de peste 20%. Produse din polietilenă – creştere de peste 40%. Carburant – creştere de 34%. Sunt exemplele de creșteri de prețuri înregistrate în cursul trimestrului 1 la nivelul Uniunii Europene, invocate de constructorii de la Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții (ARACO).
Articolul continuă mai jos
Cifre de la Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), conform unui sondaj realizat în aprilie, arată că membrii asociației din România au semnalat creșteri semnificative la majoritatea materialelor de constructii: polistiren – plus de peste 50%, teavă pvc – peste 25%, tub PE – 30%, tabIe zincate – 45%, balast – 50%, nisip – 40%, bitum – peste 30%, oțel-beton peste 30%, motorină18% .
Pentru constructori, inclusiv pentru marile companii din domeniu, situația a ajuns atât de gravă încât în luna mai cele mai puternice asociații din domeniu au ajuns chiar să îi trimită câte o srisoare oficială premierului Florin Cîțu, semnalând o “situație gravă generată de explozia prețurilor materialelor de construcții” și solicitând “măsuri urgente pentru gestionarea problemelor”. Atât Asociația Română a Antreprenorilor de Construcți, cât și Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii au solicitat întrevederi cu premierul și identificarea de soluții, “pentru a evita o situație de colaps investițional”.
Citește integral pe economedia.ro
Unii procedeaza altfel:
https://www.g4media.ro/viktor-orban-anunta-restrictii-de-export-pentru-materiale-de-constructie-si-impozit-suplimentar-la-vanzarile-de-pietris-si-balast-daca-preturile-depasesc-un-anumit-nivel.html
Dar pensia mea, nu merge indexata, ce-are, draci pe ea?!
Ar merge, dacă este de parlamentar sau privilegiat al sorții (magistrat, securist, etc.), altfel e cu dracu. 🙂
Dacă mai vine psd poate da pensie speciala și postacilor
In mod perfid, ca profiturile sa ramana exact unde sunt, constructorii au marit preturile cu procente de 2 cifre.
Acum sa mai primeasca ici colo si un ajutor de la „centru”. In final, cel care plateste taxe si impozite isi afla jecmaneala.
Decizia luata de guvernul italian nu putea fi luata , in ceea ce priveste pretul materialelor de constructii , pentru lucrarile publice .
Mare mirare să crească prețul la bitum, care din cauza proprietăților sale cancerigene a-nceput să fie scos nu numai din zonele pietonale, ci și din cele rutiere ale localităților din Țările mai procopsite.
De altfel, reducerea vitezei în localități la maximum 30 de km/h are drept una din cauze și această înlocuire, piatra cubică și pavelele fiind mai zgomotoase și cu efect distructiv mai mare asupra mașinilor.
Soluţia PNL pentru firmele baronilor.
Ştiti cablul ala bowden de la bicicleta?
E prietenos cu mediul . La fel si corzile de pian.
Liber la facturi umflate, urmate de facturi de backdiscount, sau storno sau alte inginerii cu hartii. Oare de ce s-a dat legea in forma actuala? Pentru ca de la un contract de 1000 lei, firma care trebuia ajungea sa deconteze 5000 lei.
Poate totusi nu trece de parlament.
Asta se întâmplă datorită caliciei producătorului când a văzut că dezvoltatorii câștigă mult mai mult ca el!!!$e dă rotund, crește artificial prețul,dar i se înfundă când va scade volumul și numărul comenzilor!cine suferă!?copii noștri,ai voștri,ai tuturor celor care muncesc!ai lor, îi doare la basca, că au bani nemunciți,nefiscalizate!pa!
Asta este consecinta distrugerii fabricilor de ciment și a combinatele siderurgice și a altor ramuri !!!!(((
A inexat tot șmecherii prețurile la materiale de constructii,dar pensii le infirme nimeni din guvernul României,nu- i intereseaza,si zice ca economia Duduie,