G4Media.ro

Brăţările pentru monitorizarea electronică a agresorilor, disponibile în 20 de județe din…

Sursa foto: watoday.com

Brăţările pentru monitorizarea electronică a agresorilor, disponibile în 20 de județe din 1 ianuarie / Au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare

De la 1 ianuarie, 20 de județe vor intra în etapa a doua de implementare a Sistemului Electronic de Monitorizare Electronică, anunță IGPR.

Astfel, sistemul va fi operaționalizat în Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Giurgiu, Harghita, Ilfov, Mehedinți, Neamț, Prahova, Sibiu, Satu Mare, Sălaj, Teleorman, Vaslui și Vâlcea.

Pentru punerea în aplicare a prevederilor legale, au fost achiziționate 2.400 de kituri de monitorizare.

Sistemul va fi extins după ce, începând cu 1 octombrie 2022, Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică a devenit funcțional în municipiul București și județele Iași, Mureș și Vrancea, pentru monitorizarea prin intermediul dispozitivelor de supraveghere electronică, în urma aplicării măsurilor în cazul emiterii ordinului de protecție provizoriu, ordinului de protecție și ordinului european de protecție.

”Conform H.G. nr. 1025 din 10 august 2022 pentru stabilirea aspectelor tehnice și organizatorice privind funcționarea în sistem-pilot, precum și a celor privind operaționalizarea Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică, monitorizarea electronică în sistem pilot urmează să se aplice în trei etape, determinate prin raportare la cazurile de aplicare și la aria teritorială la nivelul căreia urmează să fie operaționalizat sistemul”, precizează IGPR.

Au fost identificate și amenajate spațiile destinate desfășurării activităților de monitorizare electronică, procedura de dotare a acestora cu logistica necesară desfășurării activității de monitorizare electronică fiind definitivată.

”Utilizarea acestor sisteme nu echivalează cu protecția integrității fizice a persoanelor protejate, însă permite adoptarea unor măsuri pentru prevenirea și contracararea unui eventual contact fizic între victima violenței domestice și agresor, sau pe viitor, respectarea regulilor impuse de executarea măsurii arestului la domiciliu și a supravegherii la distanță”, se mai precizează în comunicat.

Monitorizarea se va realiza automat, fără intervenție umană, sistematic și exclusiv pe teritoriul României, asupra unor dispozitive electronice, pe baza identificatorului acestora și în raport de anumite reguli.

Identitatea persoanei supravegheate și a persoanei/persoanelor protejate, care poartă dispozitivele electronice, va fi cunoscută doar de instituția de supraveghere care creează semnalarea.

Inspectoratul General al Poliției Române, în calitate de autoritate contractantă, a semnat, la data de 1 septembrie 2022, acordul-cadru pentru achiziția sistemului informatic și a 15.000 de kituri de monitorizare, în vederea implementării Sistemului Informatic de Monitorizare Electronică.

Acordul-cadru este implementat pe parcursul a 48 de luni, valoarea totală fiind de 165.782.991 de lei fără T.V.A.

În primele 11 luni ale anului 2023, la nivelul D.G.P.M.B. și al inspectoratelor de poliție județene Iași, Mureș și Vrancea, unități care au intrat în etapa I a Proiectului Pilot pentru implementarea S.I.M.E., au fost emise 3.320 de instrumente de protecție pentru victimele violenței domestice, dintre care 2.174  de ordine de protecție provizorii și 1.146  de ordine de protecție (emise de instanțele judecătorești).

În 428 de situații a fost pusă în aplicare măsura „obligarea agresorului de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere”, reprezentând 12,9% din totalul ordinelor de protecție provizorii emise și ordinelor de protecție emise de instanțele judecătorești.

În ceea ce privește infracțiunile constatate, în București și județele Iași, Mureș și Vrancea, au fost înregistrate 365 de infracțiuni, dintre care 16 de distrugere, 278 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție și 71 pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.

Pentru 27 dintre persoanele cercetate pentru aceste infracțiuni, au fost dispuse măsuri preventive: 18 rețineri, 4 arestări preventive și 5 control judiciar.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...