Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, joi, la Bruxelles, că sunt două subiecte importante pe agenda Consiliului European de astăzi, primul legat de competitivitate, iar al doilea, de apărare europeană. Ilie Bolojan a spus că avem nevoie de o economie competitivă pentru a oferi prosperitate cetăţenilor europeni, transmite News.ro.
”Avem nevoie de o economie competitivă pentru a oferi prosperitate cetăţenilor europeni, pentru a crea slujbe mai bune pentru oameni şi pentru a asigura dezvoltarea în viitor”, a precizat Bolojan.
El a menţionat că aici vor fi câteva subiecte, partea de simplificare, partea de facilităţi administrative, pentru ca sarcinile companiilor să fie mult mai scăzute faţă de ceea ce avem astăzi.
”Un alt subiect important este partea de energie, în aşa fel încât să existe o energie mai ieftină pentru familii şi pentru companii, şi, de asemenea, o unificare a pieţelor de capital, în aşa fel încât atât creditele pe care le iau companiile, cât şi plasamentele financiare pe care le fac oamenii să fie mai avantajoase pentru ei”, a mai spus preşedintele interimar.
Ilie Bolojan a completat că pe partea de apărare, care este legată de economia competitivă, se va discuta despre Ucraina şi de asemenea despre dezvoltarea industriei europene de apărare, în aşa fel încât, în afară de creşterea cheltuielilor pentru apărare, să existe un efect economic favorabil prin dezvoltarea conglomeratelor de apărare europene, pentru a crea noi locuri de muncă în economiile europene, pentru a dezvolta cercetarea şi tehnologia. Şi, de asemenea, se va discuta despre Orientul Mijlociu şi va fi o întâlnire cu secretarul general al ONU”, a mai spus Bolojan.