Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Biserica Greco-Catolică Ucraineană a anunţat că trece la un nou calendar, în care Crăciunul va fi sărbătorit pe 25 decembrie şi nu pe 7 ianuarie. Decizia în acest sens a fost adoptată la o şedinţă desfăşurată în perioada 1-2 februarie. Potrivit unui comunicat remis de reprezentanţii Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, această decizie a fost luată ca urmare a numeroaselor solicitări venite din partea enoriaşilor.
Tranziția la noul calendar va începe pe 1 septembrie 2023, urmând să se aplice sărbătorilor cu dată fixă, cum sunt Crăciunul, Sfântul Nicolae sau Nașterea Maicii Domnului. Totodată, Biserica Greco-Catolică Ucraineană a permis parohiilor care doresc să celebreze sărbătorile conform vechiului calendar să poată face acest lucru până în anul 2025. Portalul de ştiri BABEL aminteşte că, în mai 2023, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, de asemenea, va organiza o reuniune pentru a lua în considerare trecerea la noul calendar.
Sursa: Rador/ Traducere: Sergiu Dan
Ciudat. Biserica Greco Catolica care cred ca era unita cu Roma sarbatorea Craciunul dupa calendarul Iulian. Si Pastele?
În sfârșit ! Și Biserica Ortodoxă ce mai așteaptă ?