Bitcoin cade la minimul ultimelor trei luni, după un tweet ambiguu al lui Elon Musk

Elon Musk 1 foto Facebook-Wikipedia Wikipedia

Bitcoinul a căzut la minimul ultimelor trei luni după o postare ambiguă pe Twitter a șefului Tesla, Elon Musk, potrivit Reuters. Luni, cea mai importantă criptomonedă cădea cu peste 9% la 42.185 dolari, cel mai scăzut nivel din 8 februarie. Ether, a doua cea mai importantă monedă virtuală, cădea cu 8% la 3.227,22 dolari, în timp ce Dogecoin cădea cu 7% la 0,48 dolari.

Săptămâna trecut, Musk a anunțat că Tesla nu va mai accepta plăți în bitcoin, din cauza îngrijorărilor legate de protecția mediului. Minarea criptomonedelor presupune un consum ridicat de energie iar piața este foarte dependentă de „fermele” din China, multe dintre ele fiind alimentate cu energie pe bază de cărbune.

Într-un răspuns la contul anonim de Twitter @CryptoWhale, care afirma: “Deținătorii de bitcoin își vor da palme trimestrul viitor când vor afla că Tesla a renunțat la activele #Bitcoin deținute. Cu cantitatea de ură pe care @elonmusk o primește, nu l-aș învinovăți…,” Musk a răspuns: “Într-adevăr”.

Nu este clar dacă miliardarul a confirmat vânzarea de criptomonede sau se referea doar la faptul că este foarte criticat.

Săptămâna trecută, Musk a afirmat că Tesla nu va vinde bitcoinii pe care îi deține, dar valoarea acestei monede digitale a scăzut cu aproape un sfert după anunțul privind renunțarea de către Tesla la plățile în bitcoin.

Wikipedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *