Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Aproximativ 925 de civili au fost ucişi şi 1.496 au fost răniţi în Ucraina de când ţara a fost invadată de Rusia, a anunţat Biroul ONU pentru drepturile omului (OHCHR), citat de The Guardian, transmite news.ro.
Printre cei decedaţi se numără 11 fete, 25 de băieţi şi încă 39 copii despre care nu se ştie dacă erau fete sau băieţi.
Majoritatea victimelor s-au înregistrat în regiunile Doneţk şi Luhansk: 1.017 persoane – 256 decese, 761 răniţi.
Kiev, Cerkasî, Cernihiv, Harkiv, Herson, Mikolaiv, Odesa, Sumî, Zaporojie, Dnipropetrovsk şi Jîtomîr au întregistrat 1.404 victime.
Sursa foto: Telegram / Ukrainian State Emergency Service (ДСНС України)
Care o fi metoda ONU de numarare de la distanță?
cum altfel sa explici ignorarea celor 1000 de morti din teatru si a celor 400 de morti din muzeu?
Stă ONU pe net, ca tine, comentând aiurea-n tramvai. Dacă nu știi cum se colectează astfel de date… degeaba mai ai acces la lumea civilizată.