Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Un bărbat de 40 de ani, pe numele căruia autorităţile din Italia au emis mandat de arestare pentru furturi, a fost prins, sâmbătă, în Mehedinţi.
”Astăzi, 03 septembrie a.c., ora 08.30, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Orşova au depistat şi reţinut, în municipiul Orşova, un bărbat de 40 de ani, din comuna Padeş, judeţul Gorj pe numele căruia era emis un mandat european de arestare emis de autorităţile din Italia”, a transmis, sâmbătă, IPJ Mehedinţi.
Potrivit sursei citate, bărbatul a fost condamnat la 2 ani şi 3 luni pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt pe teritoriul Italiei.
Persoana în cauză a fost predată poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
sursa: News.ro