Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cântăreţul portorican Bad Bunny a urcat în fruntea topurilor muzicale din Germania, la doar câteva zile după spectacolul său memorabil pe care l-a susţinut în pauza galei Super Bowl 2026 și după ce a fost criticat de președintele american Donald Trump, transmite Agerpres.
Interpretul de reggaeton şi latin-trap ocupă prima poziţie atât în clasamentul single-urilor, cât şi în cel al albumelor din Germania, datorită piesei „DtMF” şi materialului discografic „DeBI TiRAR Mas FoToS”, a transmis compania GfK Entertainment, potrivit căruia starul portorican beneficiază şi de o creştere masivă a difuzărilor pieselor sale în streaming.
„Difuzările acestui star latino au crescut cu 160% luni după acel megaconcert în comparaţie cu duminică, precum şi cu 330% în comparaţie cu lunea trecută”, a anunţat GfK Entertainment, care administrează topurile muzicale oficiale din Germania.
Piesele „NUEVAYoL” şi „BAILE INoLVIDABLE” au urcat şi ele în clasament, ocupând locul al şaptelea, respectiv al 12-lea în topul german al single-urilor.
Bad Bunny – al cărui nume real este Benito Antonio Martinez Ocasio – a devenit unul dintre cei mai de succes muzicieni din lume.
Artistul, în vârstă de 31 de ani, a câştigat trei trofee la gala premiilor Grammy de la începutul acestei luni, impunându-se inclusiv la categoria „albumul anului”.
Spectacolul său de duminică de la Super Bowl 2026, susţinut în întregime în limba spaniolă, a fost apreciat pe scară largă de spectatori, însă preşedintele Donald Trump a spus că show-ul a fost „absolut groaznic”.