
Avertisment al imunologului Ștefan Dascălu: Răspândirea necontrolată a virusului în România aduce o problemă majoră – posibilitatea apariției unor mutații care să îi ofere rezistență în fața sistemului nostru imunitar
Imunologul Ștefan Dascălu, cercetător și doctorand la Universitatea Oxford, avertizează că situația din România, unde noul coronavirus se răspândește rapid pe fondul lipsei vaccinării, poate provoca apariția unei mutații (o nouă tulpină) care să fie și mai greu de combătut.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
”Răspândirea necontrolată a virusului în România impune o problemă majoră și extrem de gravă: posibilitatea apariției unor mutații care să îi ofere rezistență în fața sistemului nostru imunitar. Orice agent infecțios este supus presiunilor impuse de sistemul imunitar. Atunci când virusul se răspândește agresiv într-o populație parțial și insuficient imunizată (fie prin vaccin sau boală), infecția sau reinfecția oricărui individ poate cauza ca tulpini rezistente răspunsului imunitar să se răspândească mai bine”, a declarat imunologul Ștefan Dascălu pentru G4Media.ro.
El explică modul în care apar aceste mutații și dă ca exemplu India, unde anul trecut a apărut o variantă a coronavirusului mult mai agresivă decât cea originală.
”La fiecare ciclu de replicație a virusului sunt generate mici erori (mutații) care uneori pot fi utile virusului și se propagă mai departe. În contextul răspândirii foarte agresive din România ne putem aștepta și la un astfel de scenariu. Ne aducem aminte ce s-a întâmplat în India, unde varianta Delta (original denumită „varianta indiană”) a apărut pe fondul răspândirii accelerate într-o populație nevaccinată”, a spus Dascălu.
Adriana Pistol, directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) a declarat, miercuri, pentru G4Media, că nu a fost secvențiată o tulpină nouă de coronavirus pe teritoriul României.
Recent, în presa locală din Iași au apărut informații conform cărora în România ar exista deja o nouă tulpină de coronavirus, ”românească”, mult mai periculoasă și contagioasă decât cele cunoscut până acum, citând medici care s-ar confrunta cu o evoluție dramatică și diferită a bolii.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
10 comentarii