Membrii Consiliului de Supraveghere al Transelectrica au fost revocaţi pentru că au fost respinse situaţiile financiare aferente anului 2020, ceea ce a atras răspunderea administratorilor, a declarat, luni, pentru Agerpres, Tiberiu Horaţiu Gorun, secretarul general al Guvernului. „Revocarea membrilor Consiliului de Supraveghere a fost decisă la data de 22.06.2021 de către Adunarea Generală a Acţionarilor […]
Marcel Ciolacu a afirmat, referitor la faptul că Ludovic Orban a susţinut că PNL a câştigat alegerile locale parţiale, că cifrele reale dovedesc exact opusul, deoarece social-democraţii au câştigat 17 primării din 35. „ 17 e mai mare decât 15. Aşa a făcut şi data trecută. PSD a avut peste ei, cât toată coaliţia. Ce […]
Belarusul a anunţat luni că îşi suspendă participarea la Parteneriatul Estic al Uniunii Europene, menit să contribuie la apropierea între forul european şi foste republici sovietice, decizia Minskului fiind un protest contra sancţiunilor adoptate de UE după interceptarea unui avion de linie european de către autorităţile belaruse, transmit AFP şi Reuters, citate de Agerpres. ”Nu […]
Ferestrele Sinagogii din Orăștie au fost sparte cu pietre și bolovani, în ajunul celebrării Pogromului anti-evreiesc de la Iași, anunță publicația Stirile Transilvaniei. Vandalizarea clădirii monument istoric a fost observată luni dimineața de doi arheologi ai Muzeului de Etnografie și Artă Populară din localitate, Mihai Căstăian și Adrian Căsălean. Cei doi specialiști de la Muzeul […]
19.220 de persoane au fost vaccinate anti-COVID în ultimele 24 de ore, dintre care 8.346 cu prima doză, potrivit datelor furnizate de CNCAV. Numărul de persoane vaccinate cu cel puțin prima doză a ajuns la 4.705.718. Persoane vaccinate: Doze administrate: Tip vaccin În ultimele 24 ore Din 27 decembrie 2020 Pfizer 14.049 7.074.860 Moderna 557 […]
Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat luni, cu o singură abţinere, cea a Bulgariei, textul legislativ prin care ţintele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră devin obligatorii din punct de vedere juridic, în timp ce Comisia Europeană pregăteşte un pachet consistent de politici menite să combată schimbările […]
Transelectrica, transportatorul naţional de energie, a anunţat luni că vineri, pe 25 iunie, s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electrică în sezonul verii, din ultimii 20 de ani, relatează News.ro. „În contextul valului de caniculă care a afectat întreaga ţară la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 25 iunie 2021, la nivelul Sistemului Electroenergetic Naţional […]
Baremul de la Limba română Bacalaureat 2021 a fost publicat de Ministerul Educației la ora 15:00, potrivit regulamentului de examen. Tot acum au fost publicate și subiectele. Varianta extrasă a fost cea cu numărul 4. Baremele și subiectele sunt pe Edupedu.ro Foto: Pixabay.com
Circulația rutieră pe Transfăgărășan, între Piscul Negru și Bâlea Cascadă (km 104+000 – km 130+800), s-a deschis, luni, pentru toate categoriile de autovehicule, în intervalul orar 07:00 – 21:00, anunță Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). „Pentru siguranța participanților la trafic, circulația rutieră este interzisă pe timpul nopții, între orele 21:00-07:00. Facem apel […]
Procurorul-şef al DNA, Crin Bologa, a afirmat, luni, că ascunderea bunurilor obţinute prin fapte de corupţie se face ”în moduri din ce în ce mai sofisticate”, iar unele dintre persoanele investigate dispun de sume mai mari decât bugetul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, relatează Agerpres. „Evoluţia actuală a investigaţiilor noastre arată că infracţiunile de corupţie şi cele […]
Papa Francisc l-a primit luni la Vatican pe secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, în prima sa întâlnire de nivel înalt cu echipa preşedintelui Joe Biden, ce ar trebui să semnifice o apropiere diplomatică după schimburile uneori tensionate în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, transmite AFP, citată de Agerpres. Acest tete-a-tete intervine totuşi în […]
Vicepremierul Dan Barna, copreşedinte USR PLUS, a declarat luni, la finalul şedinţei Biroului Naţional al formaţiunii, că în multe localităţi în care s-au desfăşurat alegeri locale parţiale reprezentanţii formaţiunii s-au situat pe poziţia a doua şi a pus acest lucru pe seama faptului că scrutinul se desfăşoară într-un singur tur, relatează Agerpres. „E aceeaşi problemă […]