Cercetători israelieni au descoperit în celulele umane un sistem biologic de control ce inhibă dezvoltarea cancerului, a anunţat duminică Universitatea Ben Gurion (BGU) din sudul Israelului, informează agenţia Xinhua. Descoperirea ar putea conduce spre o nouă clasă de medicamente oncologice mai eficiente, a notat BGU, relatează Agerpres. În urma unui studiu pe care l-a publicat […]
După luni de negocieri, catalogul muzical al lui David Bowie a fost vândut către Warner Chappell Music pentru o sumă care se ridică la 250 de milioane de dolari, au confirmat surse pentru Variety, relatează News.ro. Catalogul se întinde pe şase decenii şi include melodii precum „Heroes”, „Changes”, „Space Oddity”, „Fame”, „Let’s Dance”, „Rebel Rebel”, […]
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, într-un interviu difuzat luni seara de Antena 3, că în valul 5 s-ar putea ajunge la 800.000 de infectări, adică dublu față de valul 4, iar introducerea certificatului verde pentru angajați ar fi putut să frâneze creșterea și să ofere o relaxare a sistemului medical. Ministrul a preciat că […]
Incendiul devastator, care s-a declanşat duminică şi a distrus o mare parte din sediul Parlamentului sud-african de la Cape Town şi pe care pompierii au reuşit să-l aducă sub control în cursul nopţii după 24 de ore de luptă cu flăcările, a reizbucnit violent luni după-amiază, relatează AFP, preluată de Agerpres. O coloană groasă de […]
Agenţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat luni utilizarea celei de-a treia doze a vaccinului anti-COVID-19 Pfizer-BioNTech pentru adolescenţii din grupa de vârstă 12-15 ani şi a redus, totodată, intervalul de administrare pentru toate dozele de supra-rapel („booster”) de la şase luni la cinci luni după finalizarea schemei iniţiale de imunizare, […]
În localitatea St. Anton am Arlberg, 17 instructori de la o şcoală de schi au fost testaţi pozitiv şi plasaţi ulterior în izolare, au anunţat autorităţile din Tirol, citate de Agerpres. În urmă cu câteva zile, mai mulţi instructori de schi din micul oraş Kirchberg, situat în aceeaşi provincie a Austriei, au fost testaţi pozitiv […]
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, se va afla începând de marţi până joi în vizită în Ucraina, inclusiv pe linia frontului cu separatiştii proruşi, pentru a exprima sprijinul Uniunii Europene în favoarea „integrităţii teritoriale” a acestei ţări, a anunţat luni Comisia Europeană, transmite AFP, preluată de Agerpres. De mai multe săptămâni, occidentalii sunt îngrijoraţi de […]
Regiunea spaniolă Catalonia a identificat mai multe cazuri de ”flurona”, adică infectarea simultană cu gripă şi coronavirusul SARS-CoV-2, primele descoperite în Spania, dar acestea sunt puţine şi nu prezintă o evoluţie mai severă decât infectarea doar cu coronavirus, relatează luni agenţia EFE, citată de Agerpres. Deşi nu este o situaţie des întâlnită, într-o perioadă cu […]