Redacția

Conducta de gaz Bulgaria - Grecia va fi gata în termen de o săptămână. Gazoductul, important și pentru România

Conducta de gaz Bulgaria – Grecia va fi gata în termen de o săptămână. Gazoductul, important și pentru România

09 sept. 2
Între 10 și 15 septembrie, construcția conexiunii de gaze dintre Grecia și Bulgaria este de așteptat să fie în sfârșit finalizată, a promis compania de construcții AVAX, în fața ministrului dezvoltării regionale de la Sofia, Ivan Șișkov, transmite publicația 24Chasa, preluată de Rador. El a efectuat o nouă inspecție la interconector și a emis un […]
Turcia şi Regatul Unit ar urma să fie invitate la reuniunea Comunităţii politice a UE, inițiativa lui Macron

Turcia şi Regatul Unit ar urma să fie invitate la reuniunea Comunităţii politice a UE, inițiativa lui Macron

09 sept. 2
Turcia şi Regatul Unit ar urma să fie invitate la prima reuniune a Comunităţii politice europene, care urmează să-i adune pe 6 octombrie la Praga pe liderii celor 27 şi pe cei ai ţărilor candidate la aderare sau vecine Uniunii, s-a aflat miercuri din surse europene, transmite La Libre Belgique, citată de Rador. În afară […]
Ucraina cere Rusiei despăgubiri de război în valoare de 300 de miliarde de dolari

Ucraina cere Rusiei despăgubiri de război în valoare de 300 de miliarde de dolari

09 sept. 12
Ucraina urmăreşte să ceară Rusiei despăgubiri de război în valoare de peste 300 miliarde de dolari, potrivit unei declaraţii a ministrul justiţiei ucrainean, Denis Maliuska, citată vineri de DPA, transmite Agerpres. Kievul doreşte adoptarea unei rezoluţii de către Adunarea Generală a ONU care să stabilească un mecanism internaţional de compensare, a declarat Maliuska grupului media […]
Traficul s-a reluat în Pasajul Unirii, după ce poarta de gabarit a fost refăcută

Traficul s-a reluat în Pasajul Unirii, după ce poarta de gabarit a fost refăcută

09 sept. 5
Traficul s-a reluat în Pasajul Unirii, după ce poarta de gabarit distrusă, joi, de şoferul unui TIR a fost refăcută, a anunţat primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, transmite Agerpres. „O echipă de constructori a lucrat până târziu în noapte pentru a reface poarta de gabarit de la Pasajul Unirii, distrusă ieri de un şofer care […]
Statele Unite analizează o susținere a armatei Ucrainei pe termen lung, inclusiv după finalizarea războiului (CNN)

Statele Unite analizează o susținere a armatei Ucrainei pe termen lung, inclusiv după finalizarea războiului (CNN)

09 sept. 4
Pentagonul pregătește o analiză detaliată și lucrează la un plan prin care să sprijine armata ucraineană pe termen mediu și lung, inclusiv după ce războiul cu Rusia se va încheia, potrivit a trei oficiali din domeniul apărării citați de CNN. Eforturile sunt conduse de șeful Statului Major Întrunit, generalul Mark Milley, și s-ar baza pe […]
Temeri că mai multe companii aeriene din Europa emergentă ar putea fi afectate după problemele apărute la compania Blue Air

Temeri că mai multe companii aeriene din Europa emergentă ar putea fi afectate după problemele apărute la compania Blue Air

09 sept.
Analiză a publicației germane BNE INTELLINEWS, preluată de Rador: Au fost doi ani și jumătate îngrozitori pentru companiile aeriene. La puțin timp după ce au fost ridicate restricțiile privind călătoriile internaționale impuse pentru a limita pandemia de coronavirus (COVID-19), invazia Rusiei în Ucraina a ridicat prețurile la energie și a provocat o spirală inflaționistă care […]
Un român şi trei ruşi au pierdut cetăţenia ucraineană, fiind anchetaţi de serviciul secret ucrainean pentru colaborare cu Rusia

Un român şi trei ruşi au pierdut cetăţenia ucraineană, fiind anchetaţi de serviciul secret ucrainean pentru colaborare cu Rusia

09 sept. 6
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunţă că 24 de angajați ai Serviciului Vamal de Stat au fost concediați, iar patru cetățeni străini, printre care și un român, au pierdut cetățenia ucraineană, în urma unei anchete vizând influența Federaţiei Ruse asupra activității autorităților vamale ucrainene, transmite publicația KORRESPONDENT, citată de Rador. „Este vorba despre oprirea […]
Swiatek – Jabeur, finala US Open de sâmbătă

Swiatek – Jabeur, finala US Open de sâmbătă

09 sept.
Liderul WTA, poloneza Iga Swiatek, şi sportiva tunisiană Ons Jabeur, numărul 5 mondial, s-au calificat, noaptea trecută, în finala turneului de grand slam US Open. Jabeur, favorită 5, a trecut în semifinale de sportiva franceză Caroline Garcia, locul 17 WTA, scor 6-1, 6-3. Ons Jabeur, care a jucat în finală şi la Wimbledon (6-3, 2-6, […]
Ce se întâmplă vineri la Londra: Regele Charles al III-lea se va întâlni cu noul premier Liz Truss și se va adresa națiunii/ Clopotele vor bate la Westminster Abbey, la Catedrala Sf. Paul şi la Castelul Windsor

Anchetă în Ucraina în legătură cu moartea multor delfini din Marea Neagră. Sunt vizate navele ruse de război

Anchetă în Ucraina în legătură cu moartea multor delfini din Marea Neagră. Sunt vizate navele ruse de război

09 sept. 1
Autorităţile din Ucraina au demarat o anchetă după ce foarte mulţi delfini din Marea Neagră au murit ca urmare a războiului, transmite agenția RBC, citată de rador. Una dintre cauzele care au dus la moartea mamiferelor marine ar putea fi sunetele puternice transmise de sonarele navelor rusești – potrivit procuraturii din regiunea Odesa. Conform anchetei, […]
Ministrul ceh de Externe propune invitarea Suediei şi Finlandei să participe la Formatul B9 al țărilor din estul și centrul UE

Ministrul ceh de Externe propune invitarea Suediei şi Finlandei să participe la Formatul B9 al țărilor din estul și centrul UE

09 sept.
Ministrul ceh al Afacerilor Externe, Jan Lipavsky, i-a sugerat omologului român, Bogdan Aurescu, participarea Finlandei şi Suediei, în calitate de invitaţi, al Formatul Bucureşti 9, transmite Agerpres. Propunerea a fost făcută cu ocazia intervenţiei pe care Jan Lipavsky a avut-o în cadrul Reuniunii Anuale a Diplomaţiei Române. Din formatul București 9 fac parte țările NATO […]
VIDEO James Bond, omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a. Actorul Daniel Craig: Lasă în urmă o moştenire fără egal

VIDEO James Bond, omagiu pentru Regina Elisabeta a II-a. Actorul Daniel Craig: Lasă în urmă o moştenire fără egal

09 sept.
Actorul Daniel Craig, care l-a interpretat pe James Bond, celebrul agent secret aflat în slujba Majestăţii Sale, a afirmat că regina Elisabeta a II-a lasă în urmă o „moştenire fără egal şi i se va simţi lipsa”, transmite News.ro. Craig a jucat cu regina într-un filmuleţ pentru ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la […]
Zelenski: Am eliberat peste 1.000 de km pătraţi din teritoriul Ucrainei de la începutul lunii septembrie

Zelenski: Am eliberat peste 1.000 de km pătraţi din teritoriul Ucrainei de la începutul lunii septembrie

09 sept. 3
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, joi seară, în discursul adresat naţiunii, că peste 1.000 de kilometri pătraţi au fost eliberaţi de sub ocupaţia forţelor ruse la începutul lunii septembrie, transmite News.ro. „Am ţinut astăzi o nouă şedinţă a Statului Major al Comandantului-Şef Suprem. În cadrul operaţiunilor de apărare în curs, eroii noştri au eliberat deja […]
Șoferii de taxi din Londra i-au adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a. Faimoasele black cabs s-au strâns în fața Palatului Buckingham

Șoferii de taxi din Londra i-au adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a. Faimoasele black cabs s-au strâns în fața Palatului Buckingham

09 sept. 2
Şoferii de taxi din Londra, faimoasele black cabs, i-au adus un omagiu Reginei Elisabeta a II-a şi s-au strâns joi noapte în faţa Palatului Buckingham, transmite News.ro. Potrivit Sky News, aproximativ 50 de taxiuri s-au aliniat pe celebra stradă din afara Palatului Buckingham, unde mii de oameni s-au strâns pentru a o deplânge pe regretata […]
Protest al angajaţilor din industria neferoasă, vineri, în faţa Ministerului Energiei

Protest al angajaţilor din industria neferoasă, vineri, în faţa Ministerului Energiei

09 sept.
Angajaţi din industria metalurgică neferoasă vor protesta, vineri, începând cu ora 11:00, în faţa sediului Ministerului Energiei, pentru a cere ”stoparea creşterii necontrolate a preţului la energie electrică şi gaze naturale, care duce la închiderea de societăţi din metalurgia românească, mare consumatoare de energie electrică şi gaze, şi implicit la desfiinţarea locurilor de muncă”, transmite […]
FCSB a fost învinsă de West Ham cu 3-1, în primul meci din grupele Conference League/ Echipa lui Dică a condus până în minutul `69

FCSB a fost învinsă de West Ham cu 3-1, în primul meci din grupele Conference League/ Echipa lui Dică a condus până în minutul `69

09 sept. 5
FCSB a fost învinsă de echipa engleză West Ham United cu scorul de 3-1 (0-1), joi seara, pe London Stadium, în Grupa B a competiţiei de fotbal Europa Conference League la fotbal, transmite Agerpres. FCSB a făcut o primă repriză perfectă şi a condus cu 1-0 la pauză, prin golul lui Andrei Cordea (34), dar […]
Coreea de Nord a adoptat o lege care autorizează lansarea de atacuri nucleare în scop preventiv

Coreea de Nord a adoptat o lege care autorizează lansarea de atacuri nucleare în scop preventiv

09 sept. 3
Coreea de Nord a adoptat o lege care o autorizează să lanseze un atac atomic în scop preventiv şi care declară „ireversibil” statutul ţării de putere nucleară, au anunţat vineri media de stat, relatează AFP şi Reuters, citate de Agerpres. „Dacă sistemul de comandă şi control al forţei nucleare naţionale este în pericol de a […]
Patriarhul Daniel, mesaj la moartea Reginei Elisabeta a II-a: Un prieten al poporului român și al Bisericii Ortodoxe Române

Patriarhul Daniel, mesaj la moartea Reginei Elisabeta a II-a: Un prieten al poporului român și al Bisericii Ortodoxe Române

08 sept. 8
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, survenită în ziua de joi, 8 septembrie 2022. Patriarhul Daniel a subliniat că Majestatea Sa a fost un prieten constant al poporului român și, în special, al Bisericii Ortodoxe Române, relatează basilica.ro Mesajul integral: București, 8 […]
Putin: Vă doresc curaj şi puterea de a îndura în faţa acestei pierderi grele şi ireparabile. Permiteţi-mi să vă transmit sincere condoleanţe şi sprijin către membrii familiei regale şi către întregul popor al Marii Britanii

08 sept. 20
Papa Francisc, ''profund întristat'', se roagă pentru Elisabeta a II-a şi Charles al III-lea

Papa Francisc, ”profund întristat”, se roagă pentru Elisabeta a II-a şi Charles al III-lea

08 sept.
Papa Francisc a deplâns joi moartea reginei Elisabeta a II-a la vârsta de 96 de ani, lăudând ”serviciul neobosit pentru binele” ţării sale şi ”exemplul său de devotament faţă de datorie”, asigurând totodată că se roagă pentru fiul ei ”în timp ce îşi asumă acum înaltele responsabilităţi de rege”, sub numele de Charles al III-lea, […]
Lumea șahului, zguduită de acuzații de înșelăciune lansate de cel mai bun jucător din lume, Magnus Carlsen, după ce a fost învins de un tânăr minune de 19 ani / Hans Niemann a recunoscut că a trișat în trecut, dar insistă că acum este "curat"

Lumea șahului, zguduită de acuzații de înșelăciune lansate de cel mai bun jucător din lume, Magnus Carlsen, după ce a fost învins de un tânăr minune de 19 ani / Hans Niemann a recunoscut că a trișat în trecut, dar insistă că acum este „curat”

08 sept. 9