Preşedintele Klaus Iohannis a scris un mesaj pe Twitter în care se declară profund întristrat de moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea şi spune că este alături de comunitatea catolică în aceste momente de „pierdere imensă”. „Sunt profund întristat de moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea. A lăsat o amprentă spirituală şi istorică incontestabilă asupra […]
Doi bărbaţi din judeţele Vaslui şi Iaşi care sufereau de insuficienţă renală au primit şansa la o viaţă normală în urma unei recoltări de organe care a avut loc la Bucureşti. Intervenţiile chirurgicale de transplant se desfăşoară, sîmbătă seara, la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” din Iaşi, relatează Agerpres. Medicul nefrolog Ionuţ Nistor, purtător […]
Şeful biroului prezidenţial de la Kiev, Andrii Iermak, a precizat într-un comunicat distribuit pe Telegram că 140 de soldaţi s-au întors acasă, în contextul unui schimb de prizonieri de război efectuat cu puţin timp înainte de trecerea într-un nou an, relateză Agerpres conform dpa. Agenţia de ştiri rusă TASS a transmis la rândul ei că […]
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat sâmbătă memoria fostului papă Benedict al XVI-lea, despre care a spus că a fost un „eminent teolog” şi un „promotor al valorilor universale”, relatează Agerpres conform AFP. „Exprim sincerele mele condoleanţe Papei Francisc, ierarhiei şi credincioşilor Bisericii catolice din întreaga lume pentru moartea papei Benedict al XVI-lea, eminent teolog, […]
Preşedintele american Joe Biden, care este catolic practicant, a salutat sâmbătă „devoţiunea faţă de biserică” şi „generozitatea” Papei emerit Benedict al XVI-lea, al cărui deces a fost anunţat cu câteva ore mai devreme de Vatican, relatează Agerpres. „Ne vom aminti de el ca teolog reputat, călăuzit de principiile sale şi de credinţa sa şi a cărui […]
Şefii diplomaţiilor din Turcia, Siria şi Rusia intenţionează să se întâlnească în a doua jumătate a lui ianuarie, a anunţat sâmbătă ministrul turc de externe Mevlut Cavusoglu, într-o nouă etapă a apropierii dintre Ankara şi Damasc, relatează Agerpres. Ministrul turc a discutat despre această întâlnire tripartită într-o convorbire telefonică sâmbătă cu omologul său rus, a […]
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) s-a cifrat, în octombrie 2022, la 651,508 miliarde lei, faţă de 646,073 miliarde de lei în septembrie şi 577,521 miliarde de lei la finalul anului trecut, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor, relatează Agerpres. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a urcat la 48%, faţă de 47,6% luna anterioară. Datoria […]
Un număr de 12.000 de copii din comunităţi aflate de-a lungul Via Transilvanica au primit, în ultimele zile, cadouri din Germania, colectate de organizaţia Johanniter-Unfall-Hilfe şi distribuite în România cu sprijinul asociaţiei Tăşuleasa Social din Bistriţa, în cadrul celei de-a 22-a ediţii a proiectului „Camionul de Crăciun”. Tăşuleasa Social a anunţat sâmbătă, printr-o postare pe […]
Casa în care s-a născut fostul papă Benedict al XVI-lea, din comuna Marktl am Inn, în Bavaria, şi-a deschis porţile sâmbătă pentru a marca decesul acestuia, relatează Agerpres conform DPA. Locuinţa, care serveşte drept mic muzeu dedicat vieţii regretatului papă german, care a murit sâmbătă la vârsta de 95 de ani, este de obicei închisă […]
Peste 160 dintre cei mai inteligenţi oameni ai lumii sărbătoresc revelionul la Cluj, în cadrul evenimentului Silvensa 2022. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, Mensa România organizează Silvensa 2022, evenimentul de revelion oficial al Mensa la nivel european. După Marsilia, anul acesta Silvensa are loc la Cluj între 28 decembrie 2022 şi 1 ianuarie 2023 şi […]
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, îşi doreşte ca românii să poată avea din nou încredere în sistemul de sănătate, dar susţine că lucrurile dificile din sistem, care „trenează de ani de zile”, nu se pot rezolva „peste noapte”, relatează Agerpres. „Încheiem anul 2022 în sectorul de sănătate după ce am trecut, la începutul acestui an, de […]