O a doua persoană a murit în urma unui atac rus cu rachetă în oraşul ucrainean Sumî (nord-est), anunţă pe reţele de socializare autorităţile locale, potrivit news.ro, care citează CNN. Bilanţul răniţilor a crescut la 20. Un bilanţ anterior al acestui atac comis sâmbătă seara anunţa un mort şi cinci răniţi. Şcoli, dormitoare şi blocuri […]
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele normale în următoarele două săptămâni în regiunile vestice şi centrale, după care vor fi uşor mai ridicate şi apropiate de normal în majoritatea regiunilor, iar precipitaţiile vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării doar pe parcursul săptămânii viitoare, potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională […]
Traficul este aglomerat, duminică la prânz, pe sensul de coborâre al DN 1 către Ploieşti, între staţiunile Predeal şi Buşteni, iar pe sensul de urcare s-a format coloană de autovehicule între localităţile Breaza şi Comarnic, dar şi pe raza staţiunii Buşteni, a anunţat Centrul Infotrafic potrivit Agerpres. Pentru DN 1 Braşov – Ploieşti – Bucureşti, […]
Papa Francisc le-a cerut duminică autorităţilor ruse să revină la acordul care a permis exporturile de cereale ucrainene prin Marea Neagră, în ciuda războiului, invocând milioanele de persoane care suferă de foame, relatează AFP conform Agerpres. „Să nu încetăm să ne rugăm pentru Ucraina martirizată, unde războiul distruge totul, inclusiv grâul, iar aceasta este o […]
Preşedintele rus Vladimir Putin a asistat duminică la o paradă de nave de război şi submarine nucleare în oraşul său natal Sankt Petersburg şi a anunţat că Marina rusă va primi 30 de nave noi în acest an, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Patruzeci şi cinci de nave, submarine şi alte ambarcaţiuni au luat parte […]
Iubitorii de ciocolată au primit o veste proastă săptămâna aceasta: va deveni mai scump să îşi satisfacă pofta, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Costul boabelor de cacao angro a urcat la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu iar producătorii pariază că preţurile pentru acest ingredient crucial al ciocolatei vor rămâne la un nivel ridicat […]
Argumentele UE privind pacea în Ucraina, potrivit cărora condiţiile nu sunt deocamdată prielnice pentru negocierile privind soluţionarea conflictului, sunt prefăcute şi contraproductive, în timp ce Ungaria continuă să solicite încetarea focului şi negocieri de pace cât mai curând posibil – a declarat sâmbătă ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, în cadrul MCC Feszt […]
Femeile sunt cele care decid atât destinaţia de vacanţă pe litoralul românesc, cât şi detaliile pachetului turistic, potrivit unui studiu realizat în rândul familiilor şi cuplurilor care îşi rezervă un sejur, relatează Agerpres. Datele analizate de Litoralulromanesc.ro arată că, în 59,57% dintre familiile şi cuplurile care au rezervat un sejur în staţiunile româneşti de litoral […]
Un judecător federal a respins procesul de defăimare intentat de Donald Trump împotriva CNN, în care cerea despăgubiri de 475 de milioane de dolari, fostul preşedinte susţinând că televiziunea americană l-a asociat cu Adolf Hitler atunci când a calificat drept „marea minciună” insinuările sale că alegerile prezidenţiale din 2020 au fost fraudate, relatează Reuters, preluată […]
Contul rapperului Kanye West a fost restabilit pe Twitter după o interdicţie de aproape opt luni în urma unor mesaje ofensatoare, relatează BBC, preluat de News.ro. Rapperul american, care acum îşi spune Ye, a fost acuzat că a încălcat regulile platformei care interzic incitarea la violenţă. El nu a mai postat nimic nou de când […]