Preşedintele american Joe Biden a afirmat luni că decizia luată de Curtea Supremă privind imunitatea penală a lui Donald Trump, pentru acţiunile sale în calitate de preşedinte, creează un „precedent periculos”, scrie AFP, citată Această decizie creează „în mod fundamental un nou principiu şi un precedent periculos pentru că puterea (preşedintelui) nu va mai fi […]
Absolvenţii de liceu susţin, marţi, a doua probă scrisă a Bacalaureatului, respectiv proba obligatorie a profilului, transmite News.ro. S-a putut opta pentru Matematică sau Istorie. Peste 134.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină examenul în această sesiune, dar la proba de limba română peste 2.000 de candidaţi au absentat. Potrivit calendarului examenului de bacalaureat, marţi, […]
Preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, a anunţat luni reluarea discuţiilor cu Statele Unite, în pofida sancţiunilor Washingtonului împotriva sectorului petrolier şi cu mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale din 28 iulie, notează AFP, citată de Agerpres.ro. „Miercurea se reiau discuţiile cu Statele Unite pentru ca acestea să respecte acordurile semnate în Qatar şi pentru […]
Premierul slovac Robert Fico va avea probleme de sănătate permanente după ce a supravieţuit unui atentat prin împuşcare în mai, anunţă vicepremierul slovac Robert Kaliňák, relatează Euronews, citat de News.ro. Robert Fico – care a fost împuşcat cu mai multe gloanţe în abdomen – probabil că va avea probleme muscularo-scheletice, însă starea sănătăţii sale se […]
Statele Unite au declarat luni că intenţionează să-şi menţină alianţa solidă cu Franţa, în pofida scorului istoric al extremei drepte în primul tur al alegerilor legislative, relatează AFP, citată de Agerpres.ro. „Avem deplină încredere în instituţia şi procesele democratice ale Franţei şi intenţionăm să continuăm cooperarea noastră strânsă cu guvernul francez pe toate priorităţile de […]
Partidul portughez Chega se alătură, de asemenea, facțiunii PE Patrioții Europei. Președintele partidului, André Ventura, a declarat într-un videoclip pe Facebook că își pot anunța oficial aderarea miercuri, transmite Index.hu. Partidul portughez Chega (Ajunge!) și-a anunțat intenția de a se alătura facțiunii PE Patrioții Europei, fondată la inițiativa lui Herbert Kickl, Andrej Babis și Viktor […]
Proiectul Neptun Deep este în grafic, iar dacă toate lucrurile merg aşa cum trebuie ne dorim să avem primele foraje până la finalul acestui an, a declarat, luni, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în conferinţa de presă de bilanţ, după un an de mandat. „Proiectul Neptun Deep este în grafic. Atât Romgaz, cât şi OMV Petrom, […]
Armata israeliană a ordonat luni o nouă evacuare din sectoare din guvernoratele Khan Younis şi Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, unde sute de mii de palestinieni au fost deja nevoiţi să fugă din calea luptelor în urmă cu câteva săptămâni, relatează AFP, citată de Agerpres.ro. Evacuarea a fost ordonată în localităţile al-Qarara, Bani Suheila şi […]
Plaja de la Ghioroc, supranumită şi „litoralul vestului”, se află la 20 de kilometri de municipiul Arad. Sezonul estival pe plaja de la Ghioroc, din Arad se va deschide oficial duminică. Pe plaja cu nisip fin încep petrecerile şi tradiţionala bătaie cu vopsea multicoloră, transmite Radio Timișoara preluat de Rador. „Dăm startul celui de-al 13-lea […]
Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat 46 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 410.000 de lei, în urma controalelor desfăşurate în prima săptămână de activitate în cadrul „Comandamentului Sezon Estival 2024”, a anunţat, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). De asemenea, au fost emise două ordonanţe de suspendare şi patru de interzicere a […]
Grupul auto francez Renault SA a promis luni că va reduce preţurile la bateriile pentru automobilele electrice cu aproximativ 20%, după ce a încheiat un acord vizând utilizarea unui nou tip de celule pentru baterii, precum şi un nou proces de producţie pentru a rămâne competitiv, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres. Într-un comunicat de presă […]
Steve Bannon, consilier şi aliat al fostului preşedinte american Donald Trump, s-a prezentat luni la o închisoare din nord-estul SUA, unde va executa o sentinţă de patru luni de închisoare în urma condamnării sale pentru refuzul de a colabora cu comisia Congresului de anchetă asupra rolului jucat de Trump în asaltul din 6 ianuarie 2021 […]
Vaticanul le-a interzis angajaţilor de la Bazilica Sfântul Petru să aibă tatuaje vizibile sau piercinguri corporale cu scopul de a conserva „decorul”, informează Reuters, preluată de Agerpres. Noua regulă, publicată weekendul trecut, se aplică celor aproximativ 170 de angajaţi de la Fabrica San Pietro, departamentul însărcinat cu administrarea faimoasei bazilici. Părintele Enzo Fortunato, director de […]