Redacția

Dintre aliaţii Rusiei, Coreea de Nord reprezintă cea mai mare ameninţare pentru Kiev, susține șeful serviciului de informații militare ucrainene

Dintre aliaţii Rusiei, Coreea de Nord reprezintă cea mai mare ameninţare pentru Kiev, susține șeful serviciului de informații militare ucrainene

15 sept.
VIDEO Cel puțin doi oameni au murit și 29 sunt răniți după ce două trenuri s-au ciocnit în Egipt

VIDEO Cel puțin doi oameni au murit și 29 sunt răniți după ce două trenuri s-au ciocnit în Egipt

14 sept.
Cel puţin două persoane au murit şi alte 29 au fost rănite în urma coliziunii a două trenuri de pasageri în oraşul Zagazig, guvernoratul Sharkia, la nord-est de Cairo, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii din Egipt, potrivit Reuters, citat de News.ro. Răniţii au fost transportaţi la spitale şi „operaţiunile de salvare sunt în curs de […]
Concertele de pe arena Santiago Bernabeu sunt suspendate din cauza zgomotului

Concertele de pe arena Santiago Bernabeu sunt suspendate din cauza zgomotului

14 sept.
Real Madrid a decis să „reprogrameze provizoriu” viitoarele concerte de pe stadionul său Santiago Bernabeu pentru a respecta reglementările municipale privind zgomotul, relatează AFP, citată de News.ro. Stadionul a reînceput să găzduiască mai multe concerte în acest an, inclusiv cele ale lui Taylor Swift şi Karol G, după finalizarea unei renovări majore care a durat […]
Marine Le Pen cere noi alegeri parlamentare în 2025: ”Actuala situație politică a țării nu poate rezista”

Marine Le Pen cere noi alegeri parlamentare în 2025: ”Actuala situație politică a țării nu poate rezista”

14 sept.
Lidera extremei drepte din Franţa, Marine Le Pen, a cerut sâmbătă noi alegeri parlamentare anul viitor, spunând că actuala situaţie politică a ţării „nu poate rezista”, relatează AFP, citată de Agerpres. Situaţia politică „nu poate rezista”, a declarat sâmbătă Marine Le Pen, care a cerut o nouă dizolvare a legislativului anul viitor, cu ocazia revenirii […]
Ucraina ar avea un motiv militar întemeiat pentru a ataca în adâncime teritoriul Rusiei, susține președintele celei mai înalte autorități militare din NATO

Ucraina ar avea un motiv militar întemeiat pentru a ataca în adâncime teritoriul Rusiei, susține președintele celei mai înalte autorități militare din NATO

14 sept. 1
Ministrul israelian de Externe spune despre Josep Borrell că ”aminteşte de cei mai răi antisemiţi din istorie” după o declarație a șefului diplomației UE despre un atac din Gaza

Ministrul israelian de Externe spune despre Josep Borrell că ”aminteşte de cei mai răi antisemiţi din istorie” după o declarație a șefului diplomației UE despre un atac din Gaza

14 sept. 1
Un bărbat de 35 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă de 14 ani

Un bărbat de 35 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv pentru că și-a agresat sexual fiica vitregă de 14 ani

14 sept.
Un bărbat în vârstă de 35 de ani din judeţul Dâmboviţa a fost arestat preventiv, fiind inculpat pentru agresiune sexuală. Victima este fiica vitregă a suspectului, care are 14 ani, transmite News.ro. Faptele au avut loc săptămâna aceasta, la locuinţa bărbatului şi a fiicei sale vitrege.  ”Din investigaţiile efectuate a rezultat că, la data de […]
Procurorii cer şase ani de închisoare pentru vicepremierul italian de extremă dreapta, Matteo Salvini, pentru că a refuzat debarcarea unor migranţi în 2019

Procurorii cer şase ani de închisoare pentru vicepremierul italian de extremă dreapta, Matteo Salvini, pentru că a refuzat debarcarea unor migranţi în 2019

14 sept.
Peste 400 de tone de alimente, construcţii modulare, grupuri sanitare, pături, perne și saltele ajung din rezervele de stat în Galați

Peste 400 de tone de alimente, construcţii modulare, grupuri sanitare, pături, perne și saltele ajung din rezervele de stat în Galați

14 sept.
Peste 400 de tone de alimente de primă necesitate, respectiv conserve, caşcaval, apă, zahăr etc., dar şi construcţii modulare pentru cazare, grupuri sanitare, saci de dormit, perne, pături, saltele, aşternuturi, ajung în Galaţi, după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat hotărârea prin care se propune Guvernului României scoaterea de la rezervele de […]
Ministrul Mediului: Putem face mult mai mult pentru a limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în cazul inundațiilor

Ministrul Mediului: Putem face mult mai mult pentru a limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în cazul inundațiilor

14 sept. 2
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, declară după vizita de lucru efectuată în Galaţi, judeţul cel mai grav afectat de inundaţii, că este clar că inundaţiile nu pot fi evitate complet, dar se poate face mult mai mult pentru a se limita pagubele şi a eficientiza intervenţiile în astfel de situaţii, transmite News.ro. Conform ministrului Mediului, care […]
Teatru contemporan, comedii şi spectacole-manifest, în stagiunea de la ARCUB care se deschide luni

Teatru contemporan, comedii şi spectacole-manifest, în stagiunea de la ARCUB care se deschide luni

14 sept.
De la texte provocatoare, la piese multipremiate, proiecte cu mesaj social sau dramaturgie contemporană europeană, stagiunea de teatru de la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti prezintă în perioada septembrie – decembrie o nouă serie de spectacole marca ARCUB sau realizate în parteneriat cu Asociaţia Arte dell’ Anima şi Compania de teatru independent RESPIRO […]
Maratonista olimpică Rebecca Cheptegei, incendiată de partenerul ei, a fost înmormântată cu onoruri militare în Uganda / Fetiţele ei nu ştiu încă de moartea mamei lor

Maratonista olimpică Rebecca Cheptegei, incendiată de partenerul ei, a fost înmormântată cu onoruri militare în Uganda / Fetiţele ei nu ştiu încă de moartea mamei lor

14 sept. 1
Trafic oprit pe ambele sensuri pe un drum național din Teleorman, după ce o persoană a murit în urma unui accident

Trafic oprit pe ambele sensuri pe un drum național din Teleorman, după ce o persoană a murit în urma unui accident

14 sept.
Traficul rutier este oprit, sâmbătă seară, pe DN 6, în zona localităţii Drăgăneşti-Vlaşca din judeţul Teleorman, din cauza unui accident rutier în urma căruia o persoană a decedat, transmite Agerpres. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, o persoană a decedat, […]
Șeful PNL Galaţi acuză Prefectura și Consiliul Județean conduse de PSD că nu au luat măsuri pentru prevenirea dezastrelor naturale

Șeful PNL Galaţi acuză Prefectura și Consiliul Județean conduse de PSD că nu au luat măsuri pentru prevenirea dezastrelor naturale

14 sept. 1
Liderul PNL Galaţi, George Stângă, a declarat sâmbătă că nu a existat nicio dezbatere publică, nicio iniţiativă şi niciun demers efectuat de către Prefectura Galaţi (PSD), cea care este reprezentanta Guvernului în teritoriu, dar şi de către Consiliul Judeţean (PSD), cu privire la posibile măsuri care pot fi adoptate pentru prevenirea catastrofelor naturale în aceste […]
Răspunsul lui Putin la rachetele cu rază lungă ale Ucrainei ar putea include un test nuclear (Reuters)

Răspunsul lui Putin la rachetele cu rază lungă ale Ucrainei ar putea include un test nuclear (Reuters)

14 sept. 5
Opţiunile lui Vladimir Putin de a riposta dacă Occidentul permite Ucrainei să folosească rachetele sale cu rază lungă de acţiune pentru a ataca Rusia ar putea include lovirea resurselor militare britanice din apropierea Rusiei sau, în extremis, efectuarea unui test nuclear pentru a-şi arăta intenţia, au declarat analişti, potrivit Reuters, citată de News.ro. În timp […]
Charles Leclerc, al patrulea an consecutiv în pole position în Azerbaidjan, la a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1

Charles Leclerc, al patrulea an consecutiv în pole position în Azerbaidjan, la a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1

14 sept.
Charles Leclerc (Ferrari) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Azerbaidjanului, a 17-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, transmite News.ro. Pentru Leclerc este al patrulea an consecutiv cu pole position la Baku. În acest an, monegascul a mai fost de două ori pe prima poziţie a grilei, în […]
Un director din ANPC, avertisment pentru cei care călătoresc au avionul: Evitați comercianţii de bilete de avion care au sedii în afara Uniunii Europene

Un director din ANPC, avertisment pentru cei care călătoresc au avionul: Evitați comercianţii de bilete de avion care au sedii în afara Uniunii Europene

14 sept.
Un nou schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, câte 103 militari fiecare

Un nou schimb de prizonieri între Rusia şi Ucraina, câte 103 militari fiecare

14 sept.
Rusia şi Ucraina au făcut sâmbătă un schimb de 206 de prizonieri de război, inclusiv soldaţi ruşi capturaţi de armata ucraineană în timpul raidului său la frontieră în regiunea Kursk, informează EFE, citată de Agerpres. După cum a raportat Ministerul Apărării rus într-un comunicat, fiecare parte a schimbat 103 soldaţi cu medierea umanitară a Emiratelor […]
Suedia va oferi unora dintre migranți până la 34.000 de dolari pentru a se întoarce în țările lor de origine începând din 2026: ”Suntem în mijlocul unei schimbări de paradigmă în politica privind migrația”

Sony Music s-ar afla în discuţii avansate pentru a cumpăra drepturile muzicale Pink Floyd / Compania a cheltuit deja 1 miliard de dolari pentru cataloagele Bruce Springsteen, Bob Dylan şi Queen

Thrillerul britanic The Critic: ”Această dramă de epocă nu reușește să arate că, în anii 1930, crima era pedepsită cu moartea” (recenzie)

Thrillerul britanic The Critic: ”Această dramă de epocă nu reușește să arate că, în anii 1930, crima era pedepsită cu moartea” (recenzie)

14 sept.