UPDATE 3: Mașina Porsche ar aparține unui medic stomatolog din București, potrivit surselor G4Media UPDATE 2: Primele verificări ale polițiștilor arată că șoferul unui automobil Porsche a pierdut controlul volanului și a intrat în microbuz, potrivit surselor G4Media UPDATE 1: În microbuz se aflau 19 copii, din care 4 sunt răniți, constienti Articol inițial: Un […]
Cei doi organizatori ai protestului desfăşurat duminică la Suceava au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de câte 3.000 de lei pentru că nu au respectat prevederile legale în vigoare aplicabile în astfel de situaţii. Într-un comunicat emis luni de Biroul de presă al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJ) Suceava se arată că jandarmii au […]
Regimul termic va avea o tendinţă de răcire la nivelul întregii ţări, pe durata următoarelor două săptămâni, iar temperaturile maxime nu vor mai urca peste 10 – 12 grade, în timp ce minimele vor coborî chiar şi sub zero grade Celsius în unele regiuni, relevă prognoza de specialitate publicată, luni, de Administraţia Naţională de Meteorologie […]
Nouă paturi ATI pentru bolnavii de COVID sunt libere în toată țara, luni, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategică. „În data de 15 noiembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1.730 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI […]
Organizatorii UNTOLD anunță că următoarea ediție a festivalului va avea loc în perioada 4-7 august 2022, la Cluj-Napoca. „UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, își va deschide porțile în 2022, între 4 și 7 august. Timp de 4 zile și 4 nopți, sute de mii de fani din întreaga lume […]
Jurnalistul american Danny Fenster, deţinut din mai de către junta din Myanmar, a fost eliberat şi urmează să fie expulzat, a declarat luni o sursă guvernamentală birmană pentru AFP. Danny Fenster ”este adus” la Naypyidaw, capitala birmană, de la Yangon, unde era încarcerat, pentru a fi expulzat, a precizat sursa citată. În urmă cu trei […]
USR îi propune pe Andrei Enescu, Liviu Popescu şi George Pleşu pentru conducerea televiziunii şi a radioului publice şi, respectiv, a Institutului Cultural Român. Conform unui comunicat transmis de Uniunea Salvaţi România, pentru Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, USR îi propune pe Andrei Enescu şi Gabriel Gherghescu (supleant). Andrei Enescu are peste […]
Un număr de 18 biserici din lemn din zona etnografică Codru au fost introduse în circuitul virtual şi beneficiază de un site propriu, a declarat luni, pentru Agerpres, responsabilul de comunicare al Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Alexandra Rus. „Zona Codru e mai puţin cunoscută de turişti, deşi e foarte bogată în tradiţii populare care s-au […]
Administratorul unui restaurant din Constanța a fost amendat cu 10.000 de lei pentru că nu a respectat programul de funcționare în pandemie. De asemenea, cinci persoane care se aflau în restaurant la ora 22:30 au fost amendate cu 3.000 de lei, în total. „În cursul serii trecute, 14 noiembrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiști […]
Peste 33 de tone de deșeuri venite din Grecia au fost oprite la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu și retrimise înapoi societăților expeditoare. „În ziua de 13.11.2021, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra […]
Autobuzele nu vor mai circula pe liniile de tramvai, în Bucureşti, în perioada 27 decembrie – 27 martie, din motive de siguranţă. Totodată, călătorii nu vor mai utiliza staţiile de tramvai ca zonă de aşteptare pentru autobuze, relatează News.ro. Potrivit Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov (TPBI), din motive de siguranţă, în fiecare […]
La principalul spital din capitala României, morga a rămas fără spațiu pentru cei decedați în ultimele zile, iar în Bulgaria, medicii au suspendat operațiile de rutină pentru a putea face față valului în creștere de pacienți cu COVID-19. În capitala sârbă, la cimitir se lucrează acum cu o zi în plus pe săptămână pentru a […]
Platforma Emag.ro a fost amendată de inspectorii ANPC cu 50.000 de lei pentru nereguli descoperite de Black Friday, potrivit unui comunicat al instituției, pentru presupuse nereguli legate de perioada de referință față de care sunt realizate reducerile. Reprezentanții companiei Emag arată că neregulile sesizate de ANPC au fost rezolvate, declarând că Protecția Consumatorilor a verificat […]
În Austria a intrat în vigoare luni un lockdown impus persoanelor nevaccinate împotriva COVID-19, care vor putea să-şi părăsească locuinţele doar pentru cumpărături esenţiale, pentru a merge la lucru sau la medic, transmite dpa, citată de Agerpres. Cetăţenii nevaccinaţi vor avea totuşi permisiunea să iasă la plimbare în orice moment al zilei, pentru a-şi păstra […]
40.059 de persoane s-au vaccinat în București, în intervalul 12 noiembrie ora 8.00- 14 noiembrie ora 24.00, dintre care 22.104 de persoane au fost vaccinate la maratonul de weekend organizat în Capitală, anunță CNCAV. La maratonul de weekend s-au vaccinat: Palatul Copiilor: 4.593 Circul Metropolitan : 4.021 Cora Pantelimon: 1.754 Romexpo: 3.988 Mall vitan: 1.205 Park […]
România lipseşte dintre cele 103 ţări semnatare ale Angajamentului Global pentru Metan (Global Methane Pledge), parafat în cadrul Conferinţei ONU pe teme climatice COP26, de la Glasgow, precizează activiştii de mediu ai Asociaţiei 2Celsius, potrivit Agerpres. „Fiind printre puţinii producători de gaz natural din UE, ar fi normal să ne asumăm angajamente mai ferme pentru […]
Un bărbat de 42 de ani din comuna Slobozia Bradului, judeţul Vrancea s-a urcat beat la volan, a provocat un accident rutier în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa şi a fugit de la locul accidentului fiind prins câteva ore mai târziu. Potrivit IPJ Vrancea, poliţiştii Biroului Rutier Focşani au fost sesizaţi cu privire […]
Cinci grădinițe din județul Dolj au rata de vaccinare zero, transmite Gazeta de Sud. Unitățile de învățământ în care niciun angajat nu este vaccinat sunt Grădinița cu program normal Cârna, Grădinița cu program normal Racovița, Grădinița cu program normal Seaca de Câmp, Grădinița cu program normal Secu, Grădinița cu program normal Ungureni. La acestea se […]
Primăria Sectorului 1 a fost notificată de către operatorul delegat al serviciului de salubritate, Romprest, că acesta va reveni la programe de salubrizare stradală diminuate. Mai mult decât atât, pentru că în bugetul Primăriei de sector nu sunt alocați bani pentru deszăpezire, în această iarnă, iar prestațiile pentru deszăpezire din perioada ianuarie-martie 2021 nu au […]
A şaptea extragere săptămânală la Loteria de Vaccinare, la care au participat peste 165.000 de persoane, a avut loc duminică seară. Numărul extras pentru marele premiu de 100.000 de lei este 2610565. Au fost atribuite, de asemenea, 80 de premii în valoare de 10.000. Acestea vor fi acordate numerelor consecutive dintre 2610566 – 2610645. La această extragere […]