De la 1 ianuarie 2025, Valoarea Punctului de Referință (VPR) va fi majorată de la 81 de lei la 91 de lei, respectiv o creștere cu 12,1%. ”Majorarea VPR cu 12,1% este peste rata inflației. Noua lege a pensiilor din sistemul public este o garanție fermă că fiecare pensionar va beneficia de o creștere sustenabilă […]
Nivelul presiunilor nocive externe exercitate asupra Republicii Moldova la alegeri a fost istoric, a afirmat, miercuri, la Chişinău, ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, conform Agerpres. Ea s-a aflat în capitala ţării vecine, alături de omologul său britanic, David Lammy. „Această reuniune trilaterală arată încă o dată determinarea României şi a Regatului Unit al Marii Britanii […]
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat, miercuri, că municipalitatea va schimba strategia de îmbogăţire a patrimoniului oraşului, extinzându-şi acţiunile de recuperare la cele de achiziţii de clădiri strategice, prin exercitarea dreptului de preempţiune, transmite Agerpres. Prima astfel de clădire este cea din situl vechiului cartier Iosefin, de pe strada Zugrav Nedelcu, situată în apropierea […]
Hamas, la fel ca alți sateliți iranieni, are legături cu Coreea de Nord prin cooperare militară, inclusiv armament, instruire și exerciții; deși rolul Phenianului în astfel de rețele nu a fost semnalat în mass media, implicarea reprezintă un factor periculos care ar putea intensifica războiul în curs. Cotidianul israelian Ynet News a analizat această legătură. […]