Redacția

Crin Antonescu: Una din marile probleme ale României, acum, este că deja există reuniuni importante, formale sau informale, la care România nu e reprezentată/ Nu înţeleg de ce preşedintele nu exercită mai vizibil aceste prerogative

27 ian. 3
Un tată, Michael Hein, în vârstă de 45 de ani, considerat erou, după ce s-a opus atacatorului de la Aschaffenburg, punându-l pe fugă / L-a urmărit şi a transmis poliţiei locul în care se afla

27 ian. 1
Colegiul Medicilor Stomatologi transmite că va sprijini investigaţia declanşată de Consiliul Concurenţei / Autoritatea de concurenţă deţine indicii conform cărora Colegiul Medicilor Stomatologi ar fi stabilit onorarii minime pentru serviciile prestate de membrii săi

27 ian.
Supravieţuitorii denunţă antisemitismul la marcarea a 80 de ani de la eliberarea Auschwitzului: "Trebuie să ne angajăm să nu mai tăcem niciodată în faţa oricărei forme de ură"

Supravieţuitorii denunţă antisemitismul la marcarea a 80 de ani de la eliberarea Auschwitzului: „Trebuie să ne angajăm să nu mai tăcem niciodată în faţa oricărei forme de ură”

27 ian.
Un spectator a murit în SUA, în timpul unei probe sportive de aruncare a ciocanului

Un spectator a murit, duminică, în timpul unei probe de aruncare a ciocanului în Statele Unite. Tragedia a avut loc după ce ciocanul lansat de un atlet a ieşit în afara limitelor de securitate, informează lequipe.fr, transmite News.ro. Acest accident dramatic a fost provocat de ieşirea unui ciocan în afara barierelor de siguranţă aprobate. Victima, […]
Surse din coaliție: Bugetul pe 2025, închis miercuri. Cheltuielile cu personalul bugetar, tăiate cu 5%, cu excepție la Sănătate, Educație, Apărare și Interne/ Tăiere de 10% la Administrația Prezidențială / Posibil ajutor pentru pensionari și posibilă majorare a impozitului pe proprietate

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu anunţă că intenţionează să înfiinţeze o companie pentru organizarea de evenimente: "Am organizat chiar şi o întâlnire de prezentare cu companiile"

Primarul Sectorului 6 Ciprian Ciucu anunţă că intenţionează să înfiinţeze o companie pentru organizarea de evenimente: „Am organizat chiar şi o întâlnire de prezentare cu companiile”

27 ian.
Crin Antonescu, despre furtul pieselor de patrimoniu din Muzeul Drents: Este încă o traumă/ E încă un prilej în care să zboare săgeţi, acuzaţii/ Chiar dacă n-au avut vreun merit extremiştii din chestiunea asta, este evident că ei încearcă să profite

Danemarca alocă două miliarde de euro pentru securitate în Arctica şi Atlanticul de Nord, pe fondul declarațiilor lui Trump privind Groenlanda

Studenții sârbi blochează un nod rutier important din Belgrad pentru a spori presiunea asupra președintelui Vučić

Studenții sârbi au blocat o zi întreagă o intersecție importantă din Belgrad, cu sprijinul fermierilor, sporind astfel presiunea asupra președintelui Aleksandar Vučić, transmite The Guardian. Valul de demonstrații conduse de studenți a început ca un protest împotriva corupției guvernamentale, după prăbușirea acoperișului unei gări din orașul Novi Sad, în nordul țării, la 1 noiembrie, care […]
Jandarmeria Română neagă informaţia că un jandarm ar fi demisionat după ce şi-a întâlnit părinţii la un protest

Jandarmeria Română aduce la cunoştinţa opiniei publice că afirmaţiile recente vehiculate pe reţelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală şi-ar fi dat demisia după ce şi-a întâlnit părinţii la protest, sunt complet false, transmite Agerpres. „Imaginea distribuită în acest context este utilizată într-un mod […]
Proiecte umanitare în Ucraina, suspendate în urma îngheţării ajutorului american

Kiev, 27 ian /Agerpres/- O serie de proiecte de asistenţă au fost suspendate brusc în Ucraina în plin război cu Rusia, în urma îngheţării ajutorului extern din partea Statelor Unite, printre acestea numărându-se proiecte de sprijin pentru veterani, pentru mass-media locală şi pentru sectorul medical, relatează luni AFP, citând surse concordante, transmite Agerpres. „Majoritatea proiectelor […]
Următorul album al cântăreţei Lady Gaga, „Mayhem”, va fi lansat pe 7 martie

Cântăreaţa americană Lady Gaga a dezvăluit că cel de-al şaptelea album de studio al ei, care se va intitula cel mai probabil „Mayhem”, va fi lansat pe 7 martie. Anunţul a fost făcut prin intermediul unor panouri publicitare care au fost amplasate în timpul nopţii de duminică spre luni în oraşele New York şi Las […]
Coca-Cola retrage masiv sucuri din Europa din cauza unei concentraţii prea mari de clorat. Este vorba despre producţia din fabrica de la Gand, Belgia, din ultimele 11 zile. Compania anunţă rambursarea produselor şi le cere scuze consumatorilor

27 ian. 2
Fenechiu, PNL: Dacă i s-ar permite lui Călin Georgescu să candideze în mai, tehnic, Curtea Constituţională ar fi într-o situaţie în care ar fi greu să explice care e motivul anulării procedurii electorale

27 ian. 7
Consilierul de securitate naţională din Suedia, prieten vechi al premierului, a demisionat în urma unui scandal privind neglijenţe repetate

Un pensionar din Rusia a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru două postări pe VKontakte

Tribunalul Lefortovo din Moscova l-a condamnat pe Konstantin Seleznev, în vârstă de 64 de ani, la opt ani într-o colonie penală, scrie publicația Mediazona, citată de BBC. Dosarul penal împotriva lui Seleznev a fost inițiat din cauza a două postări pe rețeaua socială VKontakte. Potrivit Mediazona, ambele postări erau dedicate infracțiunilor comise de militarii ruși […]
Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri din Europa trăiește în Sierra Leone, spun procurorii olandezi

Unul dintre cei mai căutați oameni din Europa, șeful criminalității olandeze Jos Leijdekkers, se ascunde în Sierra Leone, au declarat procurorii olandezi, citați de The Guardian. Declarația a fost făcută după ce presa olandeză a publicat imagini care păreau să îl arate pe traficantul de droguri violent la o slujbă religioasă de Anul Nou, stând […]
DeepSeek: aplicația chineză de inteligență artificială susține că a fost victima unui atac cibernetic la scară largă
Secțiune susținută delogo

DeepSeek: aplicația chineză de inteligență artificială susține că a fost victima unui atac cibernetic la scară largă

27 ian. 3
DeepSeek, o aplicație chineză de inteligență artificială (AI), a anunțat luni că a fost victima unui atac cibernetic „la scară largă” și că, prin urmare, limitează temporar înregistrările utilizatorilor, scrie Le Figaro. „Din cauza atacurilor malițioase la scară largă asupra serviciilor DeepSeek, înregistrarea poate fi ocupată. Vă rugăm să așteptați și să încercați din nou. […]
Uniunea Europeană a numit un nou reprezentant pentru dialogul Kosovo-Serbia / Sarcinile noului reprezentant special al UE vor fi de a facilita dialogul în vederea normalizării depline a relaţiilor dintre cele două părți

Mihail Neamţu despre Călin Georgescu: El nu este anti-sistem. E un globalist, pocăit şi întors la un soi de autohtonism care este hrănit din discursurile unor lideri culturali

27 ian. 6