Fostul preşedinte al Germaniei, Horst Koehler, care a ocupat această funcţie între anii 2004 şi 2010, a murit sâmbătă, la vârsta de 81 de ani, au declarat autorităţile, informează AFP, transmite Agerpres. Horst Koehler „a murit în această dimineaţă devreme la Berlin”, „după o maladie scurtă şi gravă”, „înconjurat de familie”, a transmis preşedinţia germană […]
În zilele noastre, populaţia din întreaga lume trăieşte mai mult, iar acest lucru va face ca numărul persoanelor cu demenţă să crească dramatic în toate ţările. Din cauza îmbătrânirii rapide a populaţiei la nivel mondial, se preconizează că numărul persoanelor care trăiesc cu demenţă aproape se va tripla până în 2050, crescând de la 57 […]
Cu toții sperăm că aplicarea corectă a fondului de ten și a corectorului ne va oferi un aspect luminos și întinerit. Însă greșelile frecvente în machiaj duc adesea la acumularea produsului în riduri și la accentuarea imperfecțiunilor, relatează Daily Mail. Experta în machiaj Laura Kay, fondatoarea salonului de machiaj semi-permanent Laura Kay London, observă cum […]
Jucătorul kazah de tenis Alexander Bublik, locul 39 mondial, obişnuit să facă spectacol, a lăsat un băiat de mingi să joace un punct în locul său împotriva americanului Aleksandar Kovacevic, locul 102 mondial, la turneul de la Montpellier, relatează News.ro. Condus cu 6-3 în primul set şi cu 5-1 în al doilea când băiatul a […]
Un nou documentar, Paco Rabanne. Una vida fuera del patrón (O viață în afara tiparelor), explorează moștenirea legendarului designer Paco Rabanne, oferind o perspectivă unică asupra geniului său creativ și a vieții sale personale. Filmul include ultimul său interviu, înregistrat cu șapte luni înainte de moartea sa în 2023, fiind prima sa apariție media după […]
Guvernul a aprobat sâmbătă proiectul de buget pentru anul în curs, construit pe o creştere economică de 2,5% şi un deficit bugetar de 7% din PIB, transmite Agerpres. „Am adoptat astăzi bugetul la care am lucrat aproape 4 săptămâni. Este un buget cumpătat, care se bazează pe o prognoză prudentă. Este un buget echilibrat, pe […]
Selecționata Franței a învins fără drept de apel, cu scorul de 43-0 (28-0), echipa Țării Galilor, în primul meci din cadrul Turneului celor Șase Națiuni la rugby, ediția 2025, disputat vineri seara pe Stade de France. Francezii au marcat în total șapte eseuri pe parcursul jocului, prin Theo Attissogbe (18, 34), Louis Bielle-Biarrey (23, 40), […]
Kering continuă să își concentreze atenția asupra brandurilor sale de lux – inclusiv Gucci, Saint Laurent și Bottega Veneta –renunțând la unele dintre activele sale imobiliare. Grupul francez a vândut 100% din The Mall Luxury Outlets către gigantul american Simon Property Group, relatează BoF. The Mall Luxury Outlets, fondat de Kering în 2001, operează două […]
Administraţia lui Donald Trump, care critică mass-media tradiţionale în mod regulat, a deschis deja Casa Albă către noile media care au contribuit la alegerea sa, informează AFP, transmite News.ro. Prima întrebare adresată vineri, în cadrul unei şedinţe de informare a Casei Albe, a fost adresată de un prezentator de podcasturi politice, mediul ales pentru a […]