Redacția

Principalele universităţi din Australia se tem că rămân fără finanţare americană în urma politicii lui Trump

Principalele universităţi din Australia se tem că rămân fără finanţare americană în urma politicii lui Trump

13 mart.
Cele mai importante unităţi de învăţământ superior din Australia, reunite în cadrul Coaliţiei de universităţi „Grupul celor opt”, au anunţat joi că administraţia Trump a tăiat finanţările pentru unii dintre cercetătorii de la aceste universităţi şi că Washingtonul le-a solicitat oamenilor de ştiinţă care primesc fonduri americane să demonstreze că activitatea lor corespunde intereselor SUA, […]
Cine este Mario Nawfal, care a acuzat fraudarea alegerilor din România și care l-a intervievat recent pe Serghei Lavrov: De la criptomonede la „jurnalism cetățenesc” în cercurile conservatoare

Cine este Mario Nawfal, care a acuzat fraudarea alegerilor din România și care l-a intervievat recent pe Serghei Lavrov: De la criptomonede la „jurnalism cetățenesc” în cercurile conservatoare

13 mart. 5
Aproximativ 1.400 de proprietăţi din Arad sunt supraimpozitate în acest an, pentru că au fost lăsate în paragină / Proprietarii care au făcut lucrări de reparaţii sunt premiați într-o gală a clădirilor istorice

METEO Ploi însemnate şi vânt în toată ţara, până sâmbătă după-amiaza

METEO Ploi însemnate şi vânt în toată ţara, până sâmbătă după-amiaza

13 mart.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare meteo de instabilitate atmosferică, ploi însemnate şi intensificări ale vântului valabilă în toată ţara până sâmbătă după amiaza, transmite Agerpres. Astfel, în intervalul 13 martie, ora 10:00 – 15 martie, ora 18:00, în cea mai mare parte a ţării, pe alocuri însoţite de descărcări electrice, […]
Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg / Parchetul Militar a deschis o anchetă

Jandarm de la Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei, împuşcat mortal de un coleg / Parchetul Militar a deschis o anchetă

13 mart. 2
UPDATE Ora 10.38: Un procuror militar desfăşoară o anchetă după ce un subofiţer de la Brigada de Intervenţii a Jandarmeriei a fost împuşcat accidental, miercuri seară, de un coleg, iar ulterior a decedat, transmite Agerpres. „Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei confirmă că, miercuri, în jurul orei 20.45, în timpul unui stagiu de pregătire, a avut […]
Cum va cheltui industria de apărare din România fondurile suplimentare pe care le primește de la buget în 2025

Cum va cheltui industria de apărare din România fondurile suplimentare pe care le primește de la buget în 2025

13 mart. 2
Fabricile de stat din industria Apărării au la dispoziție, în 2025, un miliard de lei în plus de la buget. Banii vor merge în doar câteva proiecte strategice, care însă nu vor produce imediat pentru Armata Română, scrie Europa Liberă. Au trecut mai bine de trei ani de când Rusia a invadat Ucraina, iar lideri […]
Majoritatea americanilor consideră că măsurile luate de Trump privind economia sunt prea imprevizibile

Majoritatea americanilor consideră că măsurile luate de Trump privind economia sunt prea imprevizibile

13 mart.
O majoritate a americanilor consideră că preşedintele Donald Trump este prea ”imprevizibil” în măsurile sale de restructurare a economiei Statelor Unite, în contextul în care impunerea de taxe contra unora dintre principalii parteneri comerciali ai Washingtonului a perturbat bursele, indică un nou sondaj Reuters/Ipsos dat publicităţii miercuri, transmite Agerpres. Aproximativ 57% dintre respondenţi au afirmat […]
Adunarea Naţională franceză a adoptat o rezoluţie în sprijinul Ucrainei prin care cere confiscarea activelor ruseşti

Adunarea Naţională franceză a adoptat o rezoluţie în sprijinul Ucrainei prin care cere confiscarea activelor ruseşti

13 mart.
Deputaţii francezi au adoptat miercuri o rezoluţie pentru creşterea sprijinului pentru Ucraina, care include un apel la confiscarea activelor ruseşti îngheţate, o măsură la care guvernul se opune, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro. Parlamentul francez a fost divizat pe această temă, ca şi pe cea a construirii unui sistem european de apărare […]
Schimb de replici Allen Coliban - Elena Lasconi / Președinta USR: „Nu-mi plac fricoșii. Nu-mi place atitudinea de pierzător” / Dacă eu mă retrag, se duc foarte puține voturi de la mine către Nicușor Dan

Schimb de replici Allen Coliban – Elena Lasconi / Președinta USR: „Nu-mi plac fricoșii. Nu-mi place atitudinea de pierzător” / Dacă eu mă retrag, se duc foarte puține voturi de la mine către Nicușor Dan

13 mart. 24
Căsătoria triplează riscul de obezitate la bărbați, dar nu afectează femeile (studiu)

Căsătoria triplează riscul de obezitate la bărbați, dar nu afectează femeile (studiu)

13 mart.
Căsătoria triplează riscul de obezitate pentru bărbați, dar nu afectează femeile, potrivit unui studiu citat de The Guardian. Rata obezității la nivel mondial a crescut de peste două ori din 1990, peste 2,5 miliarde de adulți și copii fiind considerați supraponderali sau obezi. La nivel mondial, se preconizează că mai mult de jumătate dintre adulți […]
Managerul Spitalului de Pediatrie Ploiești reacționează după ce părinții s-au plâns de mâncarea din unitate: ”Se pare că este mai importantă mâncarea decât investigațiile și tratamentul aplicat” / ”De ce să ne mai străduim? Bagajul, biletul de avion și fără regrete”

13 mart. 7
Locuitorii din Napoli şi-au petrecut noaptea pe străzi după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur de suprafaţă

Locuitorii din Napoli şi-au petrecut noaptea pe străzi după ce oraşul a fost zguduit de un cutremur de suprafaţă

13 mart.
Mulţi oameni din oraşul italian Napoli şi din împrejurimi şi-au petrecut noaptea pe străzi şi în maşini după ce un cutremur puternic de suprafaţă a zguduit clădiri şi a provocat daune, relatează BBC, preluat de News.ro. Seismologii italieni au declarat că seismul cu magnitudinea de 4,4 a avut loc joi la ora locală 01:25 (2:25, […]
Ziarul de Gardă: Noul agent al lui Șor la Washington, Victoria Șapa, și legăturile sale cu mișcarea de extremă-dreapta „Make Europe Great Again”

Ziarul de Gardă: Noul agent al lui Șor la Washington, Victoria Șapa, și legăturile sale cu mișcarea de extremă-dreapta „Make Europe Great Again”

13 mart.
Studenții clujeni vor ieși în stradă / Vor să transmită un mesaj pro-european / „Nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne vor dezbina”

Studenții clujeni vor ieși în stradă / Vor să transmită un mesaj pro-european / „Nu vom rămâne tăcuți în fața celor care ne vor dezbina”

13 mart. 1
Sute de cadavre ar fi fost incinerate într-un crematoriu clandestin din nord-vestul Mexicului / Peste 100.000 de oameni sunt dați dispăruți în țara afectată de luptele dintre cartelurile drogurilor

VIDEO „Vis.Viață”: o peliculă despre luptă în România

VIDEO „Vis.Viață”: o peliculă despre luptă în România

13 mart.
Ceva noutăți din România? Nu atât de multe. Știri despre tineretul românesc, deși titlul își etalează maiestuoasa generalitate. Imaginary Youth este mai degrabă un docu-manifest, ușor și vioi, modelându-se pe buclele zilnice ale videoclipurilor Instagram sau Tiktok ale protagoniștilor săi: este un film-tratament pentru un tânăr al prezentului, în numele său etern, este jurnalul marilor […]
Televiziunea națională din Republica Moldova ar putea crea un post TV cu difuzare în limba rusă, pentru a asigura accesul vorbitorilor de rusă la informații oficiale și corecte

Televiziunea națională din Republica Moldova ar putea crea un post TV cu difuzare în limba rusă, pentru a asigura accesul vorbitorilor de rusă la informații oficiale și corecte

13 mart. 2
O universitate din Japonia i-a suspendat contractul unei profesoare, după ce aceasta s-a căsătorit cu un coleg / Cuplul a dat în judecată instituția

O universitate din Japonia i-a suspendat contractul unei profesoare, după ce aceasta s-a căsătorit cu un coleg / Cuplul a dat în judecată instituția

13 mart.
VIDEO Controversa momentului în fotbal: Dubla atingere care a decis soarta derbiului Atletico - Real Madrid din Champions League

VIDEO Controversa momentului în fotbal: Dubla atingere care a decis soarta derbiului Atletico – Real Madrid din Champions League

13 mart. 1
O fază controversată a decis meciul dintre Atletico Madrid și Real Madrid din optimile Champions League. Julian Alvarez a marcat din penalti, dar reușita nu a fost validată de arbitru după ce a intervenit VAR-ul. Trupa lui Carlo Ancelotti s-a calificat în sferturile competiției după 4-2 la loteria penaltiurilor. Penaltiul lui Julian Alvarez nu a […]
Ciocniri violente, în capitala Argentinei, în cursul unui protest față de măsurile de austeritate ale guvernului și pensiile mici / Un fotoreporter a fost rănit grav

Ciocniri violente, în capitala Argentinei, în cursul unui protest față de măsurile de austeritate ale guvernului și pensiile mici / Un fotoreporter a fost rănit grav

13 mart. 1
Boxe din subsolul blocurilor, vândute ca apartamente la Cluj, cu 50.000 euro / Arhitectul Clujului crede că situația e de competența protecției consumatorilor / ”Credeți că un dezvoltator nu ar fi construit direct apartament și nu boxă?”